VIDEO Prietenie mai presus de natură: legături puternice neobişnuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prietenie fără margini: ursul leul şi tigrul FOTO iflscience.com
Prietenie fără margini: ursul leul şi tigrul FOTO iflscience.com

Contrariile se atrag, tot auzim din stânga şi din dreapta, iar unele animale sunt dovada clară că diferenţele de natură nu sunt o piedică în calea prieteniei.

Iată câteva dintre cele mai neobişnuite relaţii de prietenie din lume:
 

Ursul, leul şi tigrul
 

Prima lecţie de prietenie vine din partea lui Baloo – ursul, Leo – leul şi Shere Kahn – tigrul. Aceştia au aparţinut unui traficant de droguri care nu-i îngrijea corespunzător şi au fost salvaţi de adăpostul pentru animale Arca lui Noe din Georgia. Din cauza neglijenţei care le-a îngreunat primii ani de viaţă, cei trei masculi au dezvoltat o legătură specială. Când cei de la adăpost i-au despărţit, iar cele trei animale au devenit necooperante, dispoziţia lor schimbându-se vizibil în rău, echipa s-a văzut nevoită să-i reunească. Aceştia trăiesc fericiţi împreună de 12 ani.

Gheparzii şi câinii

În ultimele două decenii, numărul gheparzilor au scăzut cu până la 85%, ajungând aproape de 7.000. Pentru a-i ajuta să se relaxeze, gheparzii sunt „cuplaţi”, încă de pui, cu câte un alt animal. De obicei, aleşii pentru această prietenie inedită sunt căţeluşii găsiţi în adăposturile pentru animale. 




Suryia şi Roscoe

 

Suryia, urangutanul orfan, a fost salvată de un adăpost pentru animale din Carolina de Sud. La început, viaţa la adăpost nu-i făcea bine, asta până când s-a împrietenit cu un câine maidanez. După ce s-au jucat împreună, Suryia şi câinele au fost despărţitţi, dar maidanezul s-a încăpăţânat să se întoarcă de fiecare dată. Îngrijitorii l-au numit Roscoe, iar el şi Suryia sunt prieteni încă de la prima întâlnire de joacă.




Themba şi Albert

 

Elefănţelul Themba a rămas orfan la o vârstă fragedă. După ce câteva femele elefant au refuzat să îl adopte, Themba a devenit foarte stresat şi a început să refuze hrana. Îngrijoraţi că animalul va muri de foame, îngrijitorii i-au oferit compania unui prieten: o oaie pe nume Albert. Iniţial, cei doi nu s-au înţeles, dar după un timp au devenit inseparabili. Din păcate, doar cu câteva săptămâni înainte de a fi eliberat în sălbăticie, Themba s-a îmbolnăvit, a intrat în comă şi a murit.




Chito şi Pocho

 

Chito, un pescar din Costa Rica a găsit pe râul Parismina cu crocodil rănit la cap de o armă de foc, aflat pe moarte. Acesta era uriaş, măsurând aproximativ 5 metri, şi ar fi reprezentat un pericol, deşi era rănit, însă pescarul, împreună cu un prieten, ş-a târât ăn barca sa. În următoarele şase luni, Chito s-a ocupat de îngrijirea crocodilului. Omul era atent şi temător, până când a observat că animalul, care a primit numele de Pocho, a început să îl urmeze peste tot, precum un căţeluş. În timp, între pescarul inimos şi crocodilul rănit s-a dezvoltat o legătură de prietenie unică şi deosebit de profundă. Timp de 20 de ani, aceştia au fost celebrităţi locale, oamenii fiind absolut fascinaţi de docilitatea crocodilului şi loialitatea pe care i-o arăta lui Chito. Din păcate, Pocho a murit în octombrie 2011. Animalul avea peste 60 de ani. Din moment ce pescarul a avut grijă şi de alţi crocodili de-a lungul anilor, localnicii se întrebau care va fi „următorul Pocho”. Pus în faţa acestei întrebări, pescarul a izbucnit în lacrimi: „Pocho este Pocho. A fost pur şi simplu unic. Nu va mai exista niciun alt Pocho”, a declarat acesta. După o ceremonie de înmormântare la care au participat foarte multe persoane, Pocho a fot împăiat şi expus la muzeul local. 


Urşii polari şi câinii

 

Fotograful Norbert Rosing a avut parte de o privelişte pe cinste în timpul unei vizite la un adăpost pentru câini de tras la sanie din Manito, Canada. Parcă de nicăieri, a apărut un urs polar şi s-a apropiat de câine. Rosing şi Brian Ladoon,  îngrijitorul câinilor, au presupus că bietul căţel va sfârşi în ghearele ursului. Spre uimirea lor, ursul şi câinele au început să se joace, nicidecum să se sfâşie. Pe parcursul şederii fotografului, ursul polar s-a întors seară de seară. După o săptămână, un alt urs i s-a alăturat.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite