VIDEO Judeţ cu judeţ: Sătenii din Picior de Munte şi-au făcut cruce când au văzut o căţeluşă care alăptează doi purceluşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii care vor să intre în Spitalul Județean trebuie să-și cumpere botoșei de unică folosinţă. Poliţia Rutieră l-a amendat pentru a doua oară pe primarul din Miercurea-Ciuc, după ce acesta a refuzat să înlocuiască panourile de orientare din oraş, inscripţionate mai întâi în limba maghiară şi apoi în română.

ALBA. Singura firmă din ţară care producea întreaga gamă de prefabricate din beton pentru căile feroviare şi rutiere a disponibilizat, ieri, jumătate din angajaţi. Firma Prebet SA din Aiud avea 355 de angajaţi.

ARAD. Poliţiştii au reţinut, ieri, trei tineri din Cermei, care în august au furat bunuri în valoare de 4.500 de lei, dintr-un bar din localitate. Cei trei se vor alege cu dosare penale pentru furt calificat.

ARGEŞ. Trei din cele şapte persoane acuzate că au comercializat peste o sută de mii de pachete cu ţigări din Republica Moldova creând bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 400.000 de lei, au fost arestate preventiv.

BACĂU. Sinistraţii din comuna Mărgineni, obligaţi să se mute pe islazul comunei, lângă stânele de oi. Primarul comunei spune că acesta este singurul teren ferit din calea inundaţiilor.

BIHOR. Orădenii care vor să intre în Spitalul Județean trebuie să-și cumpere botoșei de unică folosinţă de la aparatul amplasat în sala de aşteptare. O pereche de botoşei din plastic costă un leu.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. O companie a primit certificat de urbanism pentru ridicarea unei clădiri multifuncţionale într-un cartier central al oraşului, fără ca Primăria să ştie că în zonă se află două cimitire din secolul al XVIII-lea. Specialiştii spun că locul reprezintă un punct de reper în istoria Bistriţei, întrucât aici s-a construit prima biserică românească din oraş.

BOTOŞANI. Oraşul Botoşani, extins pe terenul Armatei Române. Guvernul a cedat municipiului peste 90 de hectare de teren care aparţineau Ministerului Apărării Naţionale. Aici se vor construi blocuri şi case.

BRAŞOV. Cele mai frumoase maşini de epocă vin la Braşov. „Kronstadt Classic Rally 2010" va aduna, azi, la start proprietari de astfel de bijuterii, veniţi din toate colţurile ţării.

BRĂILA. În foaierul Casei Tineretului Brăila începe, astăzi, a patra ediţie a Festivalului Poeţilor din Balcani, la care vor participa nume importante ale literaturii din România, Bulgaria şi Albania.

BUZĂU. Patru tineri, cu vârste între 21 şi 27 de ani, au fost arestaţi şi alţi doi au primit interdicţie de a părăsi localitatea, după ce poliţiştii de la Crimă Organizată  i-au prins ieri vânzând canabis.

CARAŞ-SEVERIN. Familia lui Cristian Ungur, tânărul care a intrat cu maşina pe o pistă de raliu şi a rănit patru persoane, a depus într-un cont aflat la dispoziţia instanţei de judecată 10.000 de lei. Suma înseamnă garanţia că tânărul doreşte să ajungă la o înţelegere cu victimele.

CLUJ. Primul cinematograf 7D din Transilvania se deschide, azi, la Iulius Mall din Cluj-Napoca. În sala cu 12 scaune vor rula filme de animaţie 3D, cu sunet pe şapte canale. Sistemul permite mişcarea scaunelor în direcţia acţiunii din film - stânga-dreapta, înainte-înapoi, sus-jos, dar şi atingeri la nivelul picioarelor, vibraţii, adiere de vânt, stropi de apă.

CĂLĂRAŞI. Gala Filmului Românesc. Astăzi, de la ora19.30, are loc la Teatrul „Aurel Elefterescu", Gala Filmului Românesc „Eu când vreau să fluier, fluier", în regia lui Florin Şerban. Intrarea la eveniment este gratuită.

CONSTANŢA. Începând cu luna viitoare, numărul paturilor de la Clinica de Cardiologie din spitalul din Constanţa se va reduce de la 125 la 70. Decizia a fost luată de conducerea spitalului în condiţiile în care şi aşa numărul de paturi este insuficient.

COVASNA. Anchetă la Spitalul Județean Covasna, după ce Lupșa Gyorgy (67 de ani) a murit. Omul venise la Urgență cu o plagă suprainfectată, iar familia acuză medicii că nu l-au internat pe bărbat. Conducerea Spitalului susține că nu a fost vina medicilor.

DOLJ. Lucrările de reabilitare a celor 22 de kilometri ai drumului judeţean 561 Craiova - Segarcea au fost finalizate. Graţie proiectului de opt milioane de euro, distanţa se parcurge de două ori mai repede.

DÂMBOVIŢA. Sătenii din Picior de Munte şi-au făcut cruce când au văzut în curtea unei femei o căţeluşă care alăptează doi purceluşi. Căţeaua, pe numele ei Florica, îi tratează ca şi când i-ar fi pui. Se aşază pe iarbă şi stă liniştită până ce copiii săi adoptivi mănâncă pe săturate.



GALAŢI. Peste 150.000 de gălăţeni vor rămâne timp de două zile fără apă potabilă, ca urmare a unor lucrări ample la reţelele publice. Vor fi afectate circa 50.000 de locuinţe, trei spitale, 27 de şcoli, precum şi majoritatea instituţiilor publice.

GIURGIU. Un bărbat a blocat, ieri, timp de jumătate de oră, o porţiune din şoseaua de centură a municipiului Giurgiu. Bărbatul susţine că terenul încă îi aparţine, aşa că a montat două bariere mobile şi şi-a parcat autoturismul în mijlocul drumului.Poliţia i-a întocmit dosar penal.

GORJ. Primăria Motru are de recuperat taxe şi impozite de 4 milioane de lei de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Reprezentanţii SNLO susţin că au de recuperat 10 milioane de lei de la autorităţile locale, plata cărbunilor pentru termoficare.

HARGHITA. Poliţia Rutieră l-a amendat pentru a doua pară pe primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, după ce acesta a refuzat să înlocuiască panourile de orientare din oraş, inscripţionate mai întâi în limba maghiară şi apoi în română.

HUNEDOARA. Patru familii din Deva cer blocarea investiţiei Aqualand pe motiv că aceasta poluează fonic. Cetăţenii acuză autorităţile că nu au respectat proiectul tehnic de execuţie.

IALOMIŢA. Feteştiul va avea port la Dunăre. Portul va avea dublă funcţionalitate, urmând a fi folosit atât turistic, cât și comercial. Lucrările vor demara la începutul anului.

IAŞI. Şef din Poliţia Iaşi, prins cu mită. Inspectorul Liviu a fost reţinut miercuri seară de procurori pentru că ar fi cerut 2.000 de lei pentru eliberarea unui aviz de funcţionare a unei societăţi de pază. Poliţistul şi-a dat demisia fin funcţie.

ILFOV. Preţul caselor din comunele Corbeanca, Pantelimon şi Otopeni a scăzut de la începutul anului cu până la 40%, în cazul celor cu o suprafaţă de până în 150 metri pătraţi, arată o analiză realizată de imobiliare.ro.

MARAMUREŞ. Băimărenii care au peste 70 de ani vor circula gratis, de la 1 octombrie, cu mijloacele de transport în comun. Măsura e valabilă indiferent de valoarea pensiei.

MEHEDINŢI. Angajaţi fără leafă, obligaţi să returneze statului o avere. Salariaţii din şase primării, care au primit sporuri ilegale de 400.000 de lei, au fost somaţi să înapoieze banii, în condiţiile în care nu şi-au mai luat salariile de luni întregi.

MUREŞ. Colapsul sistemului centralizat de încălzire a ajuns să afecteze şi şcolile din Târgu Mureş. Eon Gaz a oprit furnizarea gazului, din cauza datoriilor acumulate de Energomur.

NEAMŢ. Ciupercile de toamnă trimit nemţenii la spital. În ultimele zece zile, 29 de oameni s-au intoxicat după ce au cules bureţi din păduri sau le-au cumpărat din pieţe.

OLT. Primăria Slatina a preluat Victoria. Clădirea monument istoric, veche din 1933, va fi renovată şi introdusă în circuitul turistic al oraşului.

PRAHOVA. Leonard Doroftei va face curăţenie în pădurea de la Păuleşti. Campionul este numit „Voluntarul nr. 1" al acţiunii „Let's Do It, Romania!", care se va desfăşura sâmbătă.

SATU MARE. Un agent de poliţie s-a ales cu permisul suspendat după ce a intrat ieri cu Loganul de serviciu într-o dubă a colegilor săi de la Inspectoratul de Poliţie. Poliţistul vinovat a depăşit neregulamentar o coloană de maşini în zona Vămii Halmeu.

SĂLAJ. Farmaciile din judeţ nu vor mai elibera medicamente compensate şi gratuite, după ce Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a anunţat că fondurile pe 2010 au fost epuizate. Farmaciştii au primit ultimele deconturi în februarie.

SIBIU. Teatrul „Radu Stanca" taie 25% din spectacole, în semn de protest faţă de faptul că le-au fost tăiate salariile. La  fiecare spectacol, când acţiunea ajunge la 75% din timpul total al piesei, actorii se opresc şi ies din pielea personajelor.

SUCEAVA. Târg cu brânzeturi şi carne pentru suceveni. Timp de trei zile, până duminică, pe esplanada centrului comercial de pe lunca Sucevei se va organiza festivalul „Produs în Bucovina", unde vor fi aduse produse specifice zonei de nord a Moldovei.

TELEORMAN. Pe pereţii unui magazin din Alexandria au apărut reclame la drogurile uşoare care invită trecătorii să apeleze un număr de telefon pentru a primi etnobotanicele la domiciliu.

TIMIŞ. Cel mai dur poliţist comunitar: peste 700 de roţi blocate. Florin Bălănescu (41 de ani) este agentul local care a dat cele mai multe amenzi în 2010.

TULCEA. Astăzi, la ora 13.00, Societatea de Transport Public Local va lansa la apă bacul care va efectua cursele Tulcea - Tudor Vladimierscu (suburbie). Noua ambarcaţiune a costat 320.211 lei, iar suma a fost alocată din bugetul local.

VASLUI. Nimeni nu vrea şefia Spitalului „Elena Beldiman" din Bârlad. La concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de director a instituţiei medicale nu s-a prezentat niciun candidat.

VÂLCEA. Săltat de DIICOT pentru că a prejudiciat eBay cu trei milioane de dolari. Liviu Mihail Concioiu a fost reţinut de procurori pentru că a lansat atacuri phishing la adresa angajaţilor companiei, accesând baza de date a firmei.

VRANCEA. Cei 300 de elevi de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea" din Focşani, care învaţă într-un internat transformat în săli de clasă, nu au grupuri sanitare. Ei sunt nevoiţi să meargă la toaletă la barurile din apropiere. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite