Video Viața românilor din comuna lui Nicolae Ciucă. Fabricile și mall-ul comunist, devastate VIDEO
0Comuna Plenița din Dolj (video), locul natal al fostului premier Nicolae Ciucă, intrase în anii '70 într-un proces de industrializare și urbanizare forțată, care s-a dovedit a fi un eșec. Nici soarta unității militare din Plenița nu a fost strălucită.
Plenița, comuna natală al fostului premier Nicolae Ciucă, are o poveste tulburătoare. În ultimii ani ai regimului comunist, localitatea aflată la circa 60 de kilometri de Craiova și 60 de kilometri de Drobeta Turnu Severin devenise una dintre cele mai industrializate comune din România.
Industria locală a avut o viață extrem de scurtă și s-a prăbușit complet încă din primii ani după Revoluția din 1989. După 1990, s-a risipit și vechiul vis al regimului comunist de a transforma comuna într-un nou Scornicești - locul natal al fostului președinte Nicolae Ceaușescu, care a trecut prin ample schimbări dictate de regimul comunist.
Plenița, demolată pentru a fi transformată în oraș
Industrializarea și urbanizarea comunei din județul Dolj, aflată la mai puțin de 20 de kilometri de portul Cetate de la Dunăre, a dat peste cap viața localnicilor, obișnuiți cu traiul patriarhal din satele din sudul României, unde cultivarea cu cereale a întinselor terenuri agricole a reprezentat dintotdeauna ocupația tradițională a oamenilor.
La mijlocul anilor ‘70, odată cu numirea activistului comunist Petre Preoteasa - localnic al Pleniței - în funcția de prim secretar al județului Dolj, comuna sa intră într-un amplu proces de transformare.
Regimul comunist plănuia transformarea comunei cu 7.000 de locuitori, formată din satele Plenița și Castrele Traiana într-un oraș agroindustrial. Una din motivațiile alegerii era și prin faptul că localitatea Plenița se număra printre satele care au participat la Răscoala țărănească din 1907.
Până în anii ‘80, peste 60 de case din Plenița au fost demolate, pentru a face loc blocurilor de confort redus, cu locuințe înghesuite și neîncălzite, unde aveau să fie mutați țăranii din Plenița și muncitorii adunați din satele învecinate.
„Câteva blocuri au fost construite pentru muncitorii nefamiliști, adunați din satele învecinate și angajați la fabricile construite rapid în Plenița, înainte de 1989. A fost deschisă aici o fabrică de mase plastice, o secție de producție de utilaje auto a Întreprinderii de Reparații Auto (IRA) din Craiova, o fabrică de canapele, un Plafar - de producție a uleiurilor aromate, trei SMT-uri (Stațiuni de mașini și tractoare), un liceu industrial, iar toate blocurile erau locuite. O mare cantină construită odată cu blocurile era locul unde muncitorii luau masa”, își amintește Cristi Gunță, un localnic din comuna Plenița, privind spre ruinele fostelor blocuri de nefamiliști și ale fostei cantine muncitorești.
Un spital, un liceu industrial, o casă de cultură spațioasă și un „mall” - magazinul universal Bumbacul, clădit pe trei niveluri în anii ‘80, urmau să pecetluiască noul statut urban al Pleniței.
Pe lângă miile de muncitori veniți în comună, Plenița devenise și un loc aglomerat de militari. La marginea ei, pe drumul care o leagă de satul aparținător Castrele Traiane, a funcționat din anii ‘70 una dintre cele mai mari unități militare din sudul României.
Cele peste 50 de blocuri ale sale, erau ocupate anual de 1.000 - 2.000 de recruți aduți din toate colțurile țării, pentru a-și îndeplini stagiul militar.
Soldații reprezentau și forța de muncă esențială pe vestele câmpuri agricole din jurul Pleniței, dar și o sursă de venit pentru localnicii care creșteau animale sau aveau în grijă grădini de zarzavaturi.
„Erau 300 de cadre, 165 de sergenți și 1.000 de militari în termen în anii ‘90, când am lucrat ca bucătar la unitatea militară”, își amintește Titel, localnic din Castrele Traiane, fost bucătar la unitatea militară.
Comuna prădată de localnici și „investitori” după 1990
Industrializarea dictată de regimul comunist a avut o viață scurtă. Fabricile au fost dezintegrate rapid încă de la începutul anilor ‘90, iar unele blocuri muncitorești nu au mai apucat să fie ocupate.
„Poţi să-i consideri sănătoşi la minte pe cei care au cocoţat ţăranii la bloc, răpindu-le posibilitatea de a creşte în propria ogradă câteva păsări, un porc şi alte orătănii, punându-i in situaţia jalnică şi penibilă de a lungi cozile la magazinele alimentare ale Craiovei şi aşa precar aprovizionate. Cine altul decât fostul prim-secretar de pe atunci are pe conştiinţă construirea unui cămin de nefamilişti cu 200 garsoniere, în care n-a locuit nimeni din 1976”, arăta, în 1990, ziarul „Cuvântul Libertății”, din Craiova.
În Plenița au mai rămas doar pensionari, în timp ce tinerii au plecat, fie la Drobeta Turnu Severin sau Craiova, fie în Occident, spune Ionică Petrișor, un comerciant din Plenița. Bărbatul administrează un magazin alimentar. Ionică mai deține și un mic magazin de pompe funebre, pe care, însă, a decis să îl folosească și ca magazin de electrocasnice, deoarece populația s-a mai redus, iar odată cu ea și cererea de obiecte necesare înmormântării.
„Dacă te uiți pe stradă, vezi aproape numai vârstnici, de 50 - 60 de ani și mai bine. Rar mai vezi câte un tânăr. Eu am aici un magazin prăpădit, unde mai vine câte unul la o oră, să își ia un suc. Pensionarii se duc și ei. În fiecare lună, mor câte doi - trei, rămân casele pustii”, spune Ionică.
Fostul „mall comunist” din Plenița a ajuns o clădire fantomă, lipită de cele câteva blocuri din centrul satului, cu tot mai multe apartamente pustii.
În spatele lor, statuia unui soldat ridicată în memoria eroilor Primului Război Mondial, dă culoare priveliștii dezolate a comunei, asemănătoare și altor așezări rurale din sudul României.
Mulți localnici au trecut prin unitatea militară de la Plenița, ale cărei clădiri de locuit și cazarme au intrat în conservare de la mijlocul anilor 2000. Blocurile au rămas pustii, iar liniștea lor nu o mai tulbură hoții, ci câte un cal adus la păscut pe vechile terenuri de instrucție. Unele clădiri au fost devastate cu furie, își amintește Ionică.
„Au furat până și pardoseala de lemn din unitatea militară. Nu mai zic de instalații și tot ce era de fier. Aceeași soartă au avut-o și fostele fabrici. Pe cea de mase plastice a cumpărat-o un austriac. A vândut apoi la fier vechi, ce a fost de fier, iar betonul l-a concasat și l-a dat cine știe unde”, spune Ionică.
Și o parte din instalațiile de irigații a Pleniței, la fel și cea din satele din împrejurimi, a fost devastată după 1990.
„Infrastructura de irigații s-a păstrat, cu drumuri cu canale, cu casele acestora, chiar dacă plăcile care acopereau canalele au fost furate în multe locuri. Cu investiții amri sprijinite de Guvern ar putea fi refăcută. În unele sate s-a putut face acest lucru, unde au fost proprietari cu multe mii de hectare, care și-au arătat interesul, în altele nu, pentru că a fost foarte greu să faci asocieri între numeroși proprietarii de terenuri, unii mai puțin interesați de agricultură și de a cheltui banii pe proiecte”, spune un agricultor din zonă.
Câțiva localnici au ieșit la pensie de la Unitatea Militară din Plenița și au rămas în sat. Un fost colonel se declară mulțumit de pensia de 6.000 de lei, după o carieră îndelungată. Foștii muncitori ai fabricilor din Plenița, în mare parte veniți din alte sate, au părăsit treptat localitatea.
„Nu prea ai ce să mai faci aici. Până și lemnele de foc am ajuns să le aducem din Bulgaria”, spune unul dintre ei.
Acum comuna Plenița mai are vreo 4.000 de locuitori. Cel mai celebru dintre ei, spun localnicii, este fostul premier Nicolae Ciucă, despre care unii povestesc că a mai trecut din când în când prin satul natal și au apucat să mai schimbe câteva vorbe cu el.
Se încarcă comentariile...
