Vasile Dâncu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte PSD | adevarul.ro

Vasile Dâncu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte PSD

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Vasile Dâncu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PSD, criticând strategiile din ultima vreme ale partidului, care nu au ţinut cont de soluţiile pe care le-a propus, iar la ultimul

Vasile Dâncu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PSD, criticând strategiile din ultima vreme ale partidului, care nu au ţinut cont de soluţiile pe care le-a propus, iar la ultimul Comitet Executiv colegii săi i-au interzis să mai apară în presă.

Într-un document pe care l-a înaintat luni preşedintelui PSD, Mircea Geoană, Vasile Dâncu declară că motivaţiile gestului său sunt personale, dar şi politice, şi sunt legate de modalităţile concrete prin care se realizează managementul politic al PSD.

"În ultimele luni, partidul pune în practică o strategie şi o serie de tactici pe care le consider a deteriora imaginea publică şi credibilitatea PSD ca partid de opoziţie, iar soluţiile propuse de mine sunt în mod sistematic respinse. În plus, hotărârea dumneavoastră de a-mi interzice să dau interviuri presei <> , reiterată la ultimul Comitet Executiv Naţional, mă pune în imposibilitatea de a răspunde sarcinilor pe care le am ca vicepreşedinte pentru analiză politică şi comunicare", spune Dâncu în scrisoarea adresată lui Geoană.

Tot în acest document, fostul vicepreşedinte social-democrat mai spune că el, ca intelectual de stânga, nu poate accepta pierderea libertăţii de gândire şi a capacităţii de expresie a analizei critice.

"Sunt sigur că şi domnia voastră preţuiţi aceste valori eterne ale social-democraţiei", susţine Vasile Dâncu în documentul adresat preşedintelui partidului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite