Vaccin antigripal românesc, abia din iarna lui 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Guvernanţii promit să pună Institutul Cantacuzino pe picioare cu 10 milioane de euro, însă, chiar şi aşa, producţia de vaccinuri româneşti nu va fi reluată în acest an.

Institutul Cantacuzino ar putea relua cel mai devreme producţia de vaccin antigripal în sezonul 2016/2017, în urma infuziei de 10 milioane de euro pe care o va primi de la Guvern, a declarat marţi managerul instituţiei, Adrian Onu. Banii vor fi folosiţi pentru relansarea activităţii institutului, care a primit statut de interes strategic, dar care va pune accent pe cercetare, producţia de masă fiind însă condiţionată de legile concurenţei şi ale ajutorului de stat.

Săptămâna trecută, Guvernul a avizat, prin ordonanţă de urgenţă, procedura de acordare pentru Institutul Cantacuzino a statutului de instituţie publică de interes strategic, care va permite inclusiv alocarea, din Fondul de rezervă bugetară, a 10 milioane de euro pentru plata datoriilor către stat şi furnizori şi schimbarea numelui în „Institutul Naţional Cantacuzino”.

Cum vor fi folosiţi banii

„Sunt sume necesare pentru relansarea activităţii, mai exact vor fi folosiţi pentru plăţi către stat, către terţi, dar sunt şi pentru relansarea producţiei”, a precizat, marţi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care este şi preşedintele Comitetului interministerial ce gestionează situaţia instituţiei.

Institutul a acumulat numai la bugetul de stat datorii de circa 30 de milioane de lei, iar anul 2012 a fost primul din istoria instituţiei în care românii au fost imunizaţi cu produse din import, după ce Autoritatea Naţională a Medicamentului a retras autorizaţia de punere pe piaţă a vaccinurilor deoarece expirase standardul de bune practici de fabricaţie. Anul 2013 este al doilea în care s-au descoperit probleme şi de atunci producţia a fost oprită definitiv.

Vaccinuri româneşti, nu mai devreme de un an

Managerul demisionar al Institutului Cantacuzino, Adrian Onu, a precizat că prioritatea instituţiei rămâne reluarea activităţii de cercetare şi a laboratoarelor de analiză şi de concepere a vaccinului antigripal, în timp ce pentru antitetanos urmează să fie iniţiate demersurile de obţinere a autorizaţiilor de producţie.

„Vom putea relua linia de producţie cel mai devreme în 2016/2017, însă fac această afirmaţie cu reţinere, deoarece aşteptăm încă acceptul Comisiei Europene pentru acest ajutor”, a declarat Adrian Onu.

Loturi-test înainte de producţia în masă

De asemenea, şi ministrul Daniel Constantin a precizat că producţia în masă nu va mai fi aprobată înaintea unor loturi de test, aşa cum s-a întâmplat în 2013, când au fost retrase de pe piaţă 400.000 de vaccinuri neconforme.

„Institutul va produce loturi de test de vaccin care pot fi multiplicate ulterior, vedem cine le va multiplica ca să nu intrăm sub incidenţa legilor concurenţei sau a ajutorului de stat, este nevoie de trei loturi de testare şi abia apoi produsul poate fi pus la vânzare”, a adăugat Daniel Constantin.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite