V mai amintiŢi de...

Irinel Liciu.

Personalitate pregnantă a baletului românesc, prim-solistă a Operei Naţionale din Bucureşti în anii '50 - '70, Irinel Liciu ar fi împlinit anul acesta 80 de ani.

S-a născut la 22 februarie 1928, iar la începutul anilor 50 era considerată o speranţă a baletului autohton, urmând s-o înlocuiască pe prima balerină de atunci, Sanda Jar. Balerinii, criticii de specialitate şi spectatorii care au urmărit-o pe scenă păstrează în memorie apariţiile de mare sensibilitate şi de desăvârşită tehnică în Swanilda din Coppelia, Parasa din Călăreţul de Aramă, în premierele absolute ale unor balete româneşti ca Întoarcerea din adâncuri de Mihail Jora sau Poarta Sărutului de Tiberiu Olah.

Rolul vieţii ei a fost însă Odette-Odile din Lacul lebedelor de Ceaikovski în care îmbinarea de graţie, poezie şi tristeţe şi-au găsit alchimie cu totul specială.

Prietenii au vorbit despre sensibilitatea, veselia şi generozitatea ei, despre tracul înfiorător care precede deplina siguranţă din momentul intrării în scenă. Partener perfect i-a fost Gabriel Popescu, alături de care forma, cum s-a spus, “cea mai bună pereche de balerini pe care o avusese până atunci Opera”.

Publicul parizian i-a aplaudat seri la rând în Şeherezada. Parisul avea să-i aducă însă şi pierderea partenerului. Gabriel Popescu rămânea la Paris.

După ani de zile de la retragerea ei de pe scenă, o altă cunoscută balerină, Esther Magyar Gonda, devenită director al Ansamblului de Balet al Operei, afirma într-un interviu: “Când Irinel Liciu ridica piciorul, acesta era un eveniment.

Dincolo de scenă, Irinel Liciu a avut căsătoria de peste 40 de ani cu unul dintre cei mai profunzi poeţi români, Ştefan Augustin Doinaş. Îi legau întâmplările unei vieţi, nu întotdeauna faste, o mare dragoste. “Mă rog lui Dumnezeu, mărturisea unui prieten, să mor înaintea lui Doinaş.

Nu cred că am să pot supravieţui pierderii”. Şi nici n-a reuşit. Dispariţia lui a fost urmată imediat, în mai 2002, de sinuciderea care trebuia să-i ţină mereu împreună.