Urs găsit mutilat în Bistrița-Năsăud, fără cap, labe și blană. Cât valorează trofeele | adevarul.ro

Urs găsit mutilat în Bistrița-Năsăud, fără cap, labe și blană. Cât valorează trofeele

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Descoperirea cadavrului mutilat al unui urs, pe un fond cinegetic din Bistrița-Năsăud, a dus la deschiderea unei anchete. Animalul avea capul și labele tăiate, iar blana fusese jupuită. Polițiștii încearcă să afle cine l-a ucis și a luat părțile corpului.

Ursul a fost împuşcat, mutilat şi abandonat pe un fond forestier din Bistriţa-Năsăud.
Ursul a fost împuşcat, mutilat şi abandonat pe un fond forestier din Bistriţa-Năsăud. Foto: arhivă

Cadavrul ursului a fost descoperit în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 2026, în urma unui apel la 112. Potrivit presei locale, animalul ar fi fost împușcat în timpul nopții, iar apoi mutilat, părțile care puteau fi păstrate drept trofeu fiind luate, în timp ce restul corpului a rămas pe câmp.

Lucian Petraș, activist de mediu și jurnalist independent, spune că ar putea fi vorba despre o ursoaică gestantă, care este posibil să fi avut și pui mici.

„Ursul a fost decapitat, jupuit, s-au luat labele și blana, adică trofeul ursului, și a fost abandonat în câmp, lăsat acolo să-l mănânce corbii. Din ce știu eu, ar fi vorba despre o ursoaică, posibil gestantă, și nu știu dacă nu are și pui mici. Din ce știu eu, legislația interzice vânătoarea ursoaicelor care au pui sub doi ani. Eu am informații că a fost împușcat noaptea, ceea ce este total ilegal”, a declarat acesta pentru ProTv.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au început cercetările pe 8 noiembrie, după ce s-au sesizat cu privire la posibila ucidere ilegală a animalului. A doua zi, IPJ Bistrița-Năsăud a confirmat ancheta și a precizat că verificările urmăresc să stabilească împrejurările în care a fost găsit ursul.

„La data de 8 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat cu privire la faptul  pe raza unui fond cinegetic din Teaca, un exemplar din specia urs, ar fi fost braconat. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în vederea stabilirii stării de fapt”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Și Garda Națională Forestieră urmează să verifice situația pe teren. Inspectorul general George Gârbacea a declarat că nu a fost organizată nicio acțiune legală pentru recoltarea urșilor în zonă, astfel că suspectează un braconaj.

„Urma ca în această săptămână să se facă un control pe teren. A fost o activitate ilegală, un braconaj. Nu a fost organizată nicio acțiune pentru recoltarea urșilor. Dar e destul de greu de urmărit, că de obicei se întâmplă noaptea. Necesită multe resurse”, a explicat el.

Momeli pentru urși în pădure

Descoperirea de la Teaca vine după o sesizare transmisă Gărzii Forestiere Naționale pe 26 octombrie, referitoare la amplasarea unor momeli și nade din cadavre de animale, despre care se susține că ar fi folosite pentru atragerea urșilor.

Pe 3 noiembrie 2026, documentul a fost direcționat către Garda Forestieră Cluj, pentru verificări și dispunerea măsurilor necesare. Nu există, deocamdată, informații care să confirme că aceste practici au legătură cu uciderea ursului găsit în comuna Teaca.

Cristian Remus Papp, specialist în carnivore mari la WWF România, spune că pe site-uri de profil există numeroase anunțuri de vânzare a blănurilor și capetelor de urs. Unele dintre acestea ajung la prețuri de peste 10.000 de lei

„Am văzut foarte multe anunțuri pe site-urile de profil, conform cărora se vând trofee de urs, blănuri, capete de urs. Există o cerere pentru așa ceva. De exemplu, sunt blănuri care se vând cu peste 10.000 de lei, deci 2.000 de euro, pentru o blană provenită cel mai probabil de la un urs braconat. Toate aceste anunțuri ar trebui verificate de către autoritățile sau instituțiile acreditate”, consideră specialistul.

Din păcate, un caz asemănător s-a înregistrat tot în Bistrița-Năsăud în luna octombrie, atunci când pe o pășune montană din județ a fost găsit un zimbru decapitat. Și atunci, capul animalului fusese luat, iar cadavrul abandonat, existând suspiciunea că zimbrul a fost ucis pentru trofeu.

Deși cazul a stârnit reacții puternice, ancheta nu a dus până acum la o concluzie oficială, iar autoritățile nu au identificat niciun suspect.

Top articole

Partenerii noștri