Universităţi autonome, dar subordonate | adevarul.ro

Universităţi autonome, dar subordonate

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Noul proiect de lege a învăţământului superior se doreşte un act revoluţionar pe baza căruia învăţământul din România se va alinia la standardele europene. Prima parte a proiectului de

Noul proiect de lege a învăţământului superior se doreşte un act revoluţionar pe baza căruia învăţământul din România se va alinia la standardele europene.
Prima parte a proiectului de lege sună foarte bine, punând accent pe autonomia instituţiilor de învăţământ superior, pe standardele europene de calitate şi libertatea studentului de a-şi alege traseele curriculare, pe importanţa comisiilor de etică din cadrul universităţilor şi pe sistemul de transfer al creditelor.
Deşi se precizează că instituţiile de învăţământ superior sunt autonome, partea a II-a din proiectul de lege ne demonstrează contrariul. În cazul universităţilor publice. Consiliul director are în componenţa sa "trei membri desemnaţi de Senat, trei membri desemnaţi de ministrul educaţiei şi cercetării, la propunerea asociaţiilor profesionale şi ştiinţifice reprezentative la nivel naţional pentru domeniul învăţământului superior, şi un membru desemnat de către federaţiile sindicale din învăţământ reprezentative la nivel naţional", pe când, în cazul instituţiilor de învăţământ superior privat, Consiliul Director este format din "trei membri desemnaţi de Senat, trei membri desemnaţi de fondatori şi un membru desemnat de către federaţiile sindicale din învăţământ reprezentative la nivel naţional". Prin urmare, MEdC şi asociaţiile profesionale şi ştiinţifice se implică în conducerea universităţilor publice, dar nu şi în conducerea universităţilor private. Conform proiectului de lege a învăţământului superior, Consiliul Director poate fi revocat prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării, iar, la rândul său, Consiliul are puterea de a demite rectorul la propunerea Senatului sau din proprie iniţiativă. În concluzie, consider că trebuie să redefinim conceptul de autonomie universitară prezent în actualul proiect de lege, deoarece în cazul universităţilor publice nici nu se poate discuta de autonomie, ci de subordonare faţă de MEdC.

Top articole

Partenerii noștri