Un tânăr orb învaţă teologie prin ochii mamei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Andrei (28 de ani), din Alexandria, s-a născut nevăzător, dar acest lucru nu l-a împiedicat să muncească din greu pentru a ajunge preot. Tânărul este sprijinit în permanenţă de mama sa, care l-a ajutat să înveţe luând notiţe la cursuri şi citindu-i lecţiile. Acum are cea mai mare medie din an.

Bogdan Andrei este un exemplu pentru felul în care şi-a depăşit limitele. Mama sa, Elena Andrei, impune respect pentru dăruirea şi răbdarea cu care şi-a ajutat fiul să ajungă acolo unde şi-a propus. Băiatul ei s-a născut orb, iar acum este căsătorit şi speră să fie hirotonisit imediat ce va termina facultatea.

CITIŢI ŞI:

Incredibila poveste a unei orfane, mută până la cinci ani, care a ajuns cântăreaţă de succes

„Mie, ca mamă, mi-a fost foarte greu să mă împac cu gândul că fiul meu, pe care mi l-am dorit atât de mult, s-a născut cu probleme de sănătate, cu acuitatea vizuală şi auditivă afectate. Am descoperit asta când avea şase luni. Am crezut cu tărie că Dumnezeu intervine în clipele cele mai grele ale vieţii unui om", spune femeia. Bogdan şi-a dorit să devină preot încă de la vârsta de 5 ani şi şi-a urmat visul, indiferent cât i-a fost de greu. A urmat şcoala de Ambliopi de la Bucureşti şi apoi a urmat cursurile şcolii profesionale de pericartoane. Nu s-a mulţumit cu atât şi a vrut să meargă la un liceu normal.

Mama a făcut liceul din nou

A fost nevoit să înveţe şi să „citească" prin ochii mamei sale. Cursurile liceale le-a urmat în Alexandria, la Liceul Pedagogic „Mircea Scarlat", dar nu a fost deloc uşor. „Pentru a merge la liceu a fost nevoie de o aprobare specială de la Ministerul Învăţământului prin care mi-a fost permis să-l însoţesc la cursuri. Practic, eu am făcut liceul din nou. Am mers cu el, am luat notiţe pe care i le-am citit ori de câte ori a fost nevoie pentru ca Bogdan să le poată învăţa", povesteşte mama lui Bogdan.

Student conştiincios

Tot cu aprobare specială de la minister, Bogdan a putut să dea bacalaureatul, susţinând toate examenele oral. „Faptul că a reuşit să termine liceul i-a dat mult curaj să meargă mai departe şi a susţinut examen la Facultatea de Teologie. Şi examenele de aici le-a dat tot oral, şi am învăţat împreună pentru admitere", spune mama lui Bogdan.

La 28 de ani, Bogdan este acum student la zi în anul III la Teologie. Merge la toate cursurile însoţit de mamă şi învaţă tot cu ajutorul ei. Mama ia notiţe la fiecare curs pentru că materia nu se găseşte şi în alfabetul Braille. Acasă, femeia structurează cursurile şi se înregistrează cu reportofonul, citindu-le. „Petrecem cam şapte ore pe zi învăţând. Înregistrările cu notiţele de la cursuri le transfer în calculator şi pe urmă Bogdan învaţă, ascultându-le. Oricum, ne este mai uşor acum de când avem reportofon şi calculator. În liceu a fost mult mai greu", explică Elena Andrei. Bogdan a trecut cu bine de toate examenele de până acum, dovadă media de absolvire a ultimului an de studiu - 9,67, cea mai mare medie din facultate. „Mami este un munte de răbdare, renunţă la multe din preocupările ei casnice pentru ca prin ochii ei eu să pot acumula cunoştinţele necesare pentru facultate.
Nu o să pot niciodată să-i mulţumesc suficient pentru tot ce a făcut pentru mine", spune Bogdan.

Soţia, tot nevăzătoare

Bogdan s-a căsătorit în urmă cu cinci ani cu Laura, o tânără nevăzătoare. Cei doi locuiesc împreună cu părinţii lui Bogdan, iar situaţia lor materială nu este deloc bună. Trăiesc din 900 de lei, indemnizaţiile primite de la stat. Neajunsurile materiale nu constituie însă o piedică pentru tânărul care este acum la un pas de a-şi împlini visul. Bogdan va susţine anul viitor examenul de licenţă, iar lucrarea şi-o va pregăti tot împreună cu mama sa. Când va ajunge preot, tânărul vrea să se înscrie la cursurile de master şi, de ce nu, să meargă mai departe la doctorat. „A fost un drum lung, dar a meritat. Nimic nu se îndeplineşte fără muncă, perseverenţă şi bun simţ", spune tânărul.

PS Galaction: „Îl vom ajuta“

Cazul lui Bogdan Andrei este cunoscut şi de Prea Sfinţitul Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. „În primul rând, pentru a-l hirotonisi va trebui să fie un post vacant. Se va susţine un concurs de dosare la care el se va putea înscrie, criteriul principal de departajare fiind media de la licenţă. O să fie foarte greu pentru el, că nu se va putea duce undeva la ţară unde există un singur preot. Ar trebui să fie dat pe lângă un preot care să-l îndrume şi să aibă grijă de el. Când va absolvi facultatea, îl vom ajuta. Este o situaţie delicată, iar în cazul lui nu va putea fi aplicată procedura standard“, a spus înaltul prelat.

image

“Când va absolvi facultatea, îl vom ajuta. Este o situaţie delicată, iar în cazul lui nu va putea fi aplicată procedura standard."
PS Galaction Stângă Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite