Un minor român, arestat din cauza radiografiilor
Un minor român a fost arestat în centrul oraşului Milano după ce radiografiile au arătat că vârsta sa este 15 ani, şi nu 11 ani, aşa cum el declarase, şi, prin urmare, poate răspunde în
Un minor român a fost arestat în centrul oraşului Milano după ce radiografiile au arătat că vârsta sa este 15 ani, şi nu 11 ani, aşa cum el declarase, şi, prin urmare, poate răspunde în faţa legii pentru faptele sale. Băiatul fura şi buzunărea în Piaţa Duca D'Aosta, de lângă Stazione Centrale din Milano. Când carabinierii au pus mâna pe el, băiatul, care doar ce ameninţase cu cuţitul o tânără, a început să strige: "Sunt un minor român de 11 ani şi nu mă puteţi aresta". Voia geanta femeii, pe care un complice de 10 ani a încercat să o sustragă. Încercarea sa a eşuat însă. Victima a sunat la numărul de urgenţă 112. Minorul de 10 ani a reuşit să dispară pe scările metroului. Celălalt a fost urmărit de carabinieri, iar un cetăţean moldovean l-a recunoscut pe băiat, pentru că, în 10 august, şi el îi căzuse victimă în aceeaşi zonă. "Am 11 ani", tot spunea băiatul surâzător. La spital însă, radiografiile au arătat că vârsta sa este de 15 ani. Carabinierii au înţeles că au fost înşelaţi în trecut, deoarece băiatul a folosit acest truc de cinci ori. Minorul a ajuns în Beccaria, închisoarea pentru minori din centrul oraşului Milano.




















































