Un liliac a decolat cu naveta spaţială Discovery

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei şapte astronauţi de la bordul navetei spaţiale americane Discovery au avut un tovarăş neaşteptat în momentul lansării. Potrivit NASA, un liliac s-a prins duminica trecută de rezervorul extern al navetei şi a rămas acolo în momentul lansării de la Centrul spaţial Kennedy din Florida.

"O analiză a imaginilor lansării a confirmat că el a rămas acolo până în momentul când naveta a fost lansată, înainte ca noi să îl pierdem din vedere", a indicat un document al NASA difuzat pe site-ul space.com.

"El şi-a schimbat poziţia de mai multe ori în timpul numărătorii inverse" şi "imagini infraroşii arată că era viu şi că nu a îngheţat aşa cum mulţi ar fi putut crede".

Experţi consideră că în momentul când el era lipit de rezervor, care conţine două milioane de litri de hidrogen lichid la o temperatură foarte scăzută, micul animal avea o aripă ruptă şi suferea de o altă rană.

Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu el, dar NASA crede că aventura sa spaţială a fost de scurtă durată.

"Animalul probabil că a murit rapid în timp ce Discovery s-a ridicat" la cer pentru a ajunge la Staţia Spaţială Internaţională cu care s-a cuplat marţi, a indicat un responsabil al agenţiei americane.

Acest liliac nu este primul din specia sa care a încercat să efectueze o călătorie în spaţiu. Un alt membru al aceleiaşi specii s-a agăţat de rezervorul extern al navetei Endeavour în 1996 şi un altul s-a prins pentru scurt timp de naveta Columbia în 1998 după care şi-a luat zborul chiar înaintea lansării.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite