Un capitol la care România stă bine: diferenţa de salarizare dintre bărbaţi şi femei
Uniunea Europeana pune tot mai mult accent pe eliminarea discrepanţelor de salarizare dintre bărbaţi şi femei, iar din fericire, acesta este unul dintre capitolele la care stăm mult mai bine în comparaţie cu majoritatea ţărilor europene.
Astfel, în România, diferenţa dintre venitul bărbaţilor şi cel al femeilor este de doar 8,1%, mult sub media UE care se situează la 17,5%. Cea mai mare diferenţă – peste 25% - se regăseşte în Estonia, Cehia şi Austria, la polul opus situându-se Slovenia cu doar 3,5%.
Pe de alta parte, deşi stăm bine în comparaţie cu alţii, aceste diferenţe de venit se înregistrează în condiţiile în care ponderea persoanelor cu studii superioare în total populaţie activă este mai mare în cazul femeilor decât în cazul bărbaţilor. Prin urmare, femeile câştigă în general mai puţin, deşi au mai multă şcoală.
În anul 2010, 13,9% din bărbaţii români activi pe piaţa muncii aveau studii superioare, procentul în cazul femeilor fiind de 18,1%. În anii viitori este de aşteptat ca această diferenţă să crească pe fondul numărului mult mai mare al absolvenţilor femei –între 2000 şi 2009, numărul absolvenţilor în învăţământul superior a totalizat 1,24 milioane persoane, din care 737.000 (60%) au fost femei, iar 503.000 au fost bărbaţi.
La nivelul UE, în 2009, ponderea persoanelor cu studii medii cu vârsta între 20 şi 24 de ani era de 81,4% în cazul femeilor şi doar 75,9% în cazul bărbaţilor, procentele în Romania fiind de 78,9%, respectiv 77,8%.
Citeşte aici alte date care arată diferenţele existente pe piaţa muncii între bărbaţi şi femei.




















































