Ţiganii români din Milano ar putea fi separaţi printr-un zid de centrul oraşului

unul dintre cele mai mari din capitala Lombardiei. Se ştie că e zonă periculoasă.Niciun italian nu îndrăzneşte să calce nici măcar un pas dincolo de intrarea în cimitir. Cu excepţia

unul dintre cele mai mari din capitala Lombardiei. Se ştie că e zonă periculoasă.
Niciun italian nu îndrăzneşte să calce nici măcar un pas dincolo de intrarea în cimitir. Cu excepţia poliţiştilor care au primit ordine să vegheze zi şi noapte, de pe celălat trotuar, şi a maşinilor firmei de salubrizare, care din când în când ridică gunoiul.
Se vede de la distanţă tabăra ţiganilor. Un foc mare şi o dâră înaltă de fum. Ţiganii cântă în jurul focului, chiar dacă e miezul zilei. E frig afară şi temperaturile scăzute ale ultimelor zile din Milano îi împinge să aprindă focul. Mai ales că de câteva zile, de când a ars jumătate din tabără, cerul liber le-a rămas singurul acoperiş.
Poliţiştii italieni se uită lung la cei care dau târcoale taberei. Pe zidul înalt de aproape un metru se odihnesc o pirandă şi câţiva ţigani, împreună cu câteva sticle aproape goale, la care "au lucrat" toată dimineaţa. Maşini de toate mărcile sunt parcate roată în jurul taberei. "Nu vă uitaţi miraţi, că le-am cumpărat din munca noastră, de nouă ani de când suntem aici", strigă unul dintre nomazi. De vorbit cu străinii poate să vorbească numai şeful, nea Vintilă. "Stăm în Triboniano de nouă ani. Locul ăsta ni l-a dat primăria. Au făcut barăci, ne-au minţit, că staţi aşa că vă băgăm rulote, vă dăm condiţii, şi acuma suntem în situaţia asta: avem servicii, avem acte, suntem în regulă, plătim taxe la stat, dar aşa ne ţin de nouă ani de zile. Aşa trăim vreo 800 de persoane", spune Marin Constantin, zis Vintilă, consilier naţional la Opera Nomadi Italia.
De când România a intrat în UE, poliţia le vorbeşte mai frumos
Ţiganii spun că vor să îşi dea copiii la şcoală. Sunt vreo 100 de copii care ar trebui să meargă la o unitate de învăţământ. Copiii nu se plâng însă. Au timp să se joace. Adulţii au preocupări mai importante: se interesează dacă se poate pleca doar cu buletinul în România. Şi, bineînţeles, dacă se pot întoarce la fel, fără probleme la graniţă. Se simt în Europa. "Nu mai sunt bătuţi, legaţi, duşi la Chestură, ţinuţi în arest câteva zile şi expulzaţi", spune Vintilă. În plus, poliţia le vorbeşte frumos de când România a intrat în Uniunea Europeană. "Suntem şi noi trataţi ca europenii acuma, ne vorbesc frumos, ne-au făcut curăţenie, ne promit că ne bagă apă, curent, ne pun WC, adică să trăim exact cum trăieşte un om", speră ţiganii.
Chiar în ajun de Anul Nou, jumătate din tabără a ars. Se simte şi acum mirosul de tăciuni şi în resturile rămase se vede o ladă frigorifică, un computer, saltele şi papuci. Înainte cu câteva zile, un alt câmp în care trăiesc nomazi români a ars, focul fiind pus de o mână criminală. Italienii din Opera, sat de lângă Milano, au protestat faţă de decizia primăriei de a instala tabăra aproape de casele lor. Cele două incidente a determinat municipalitatea să se aşeze la discuţii. Una dintre idei a fost aceea de a ridica un zid care să separe comunitatea de rromi de restul oraşului. Dacă s-a putut la Padova împotriva traficanţilor de droguri sau la Schio, atunci se poate şi la Milano, au susţinut unii. "Planul nostru nu prevede construirea vreunui zid, ci realizarea unui sistem de legalitate", contraatacă Mariolina Moioli, consilier de politici sociale în Primăria Milano. Până acum nu s-a luat nicio decizie, dar municipalitatea a dispus ca în fiecare zi tabăra de nomazi să fie controlată. Este interzisă adăpostirea unor persoane noi sau care nu sunt înregistrate. Potrivit viceprimarului Ricardo de Corato, în prezent, în provincia Milano, care cuprinde oraşul Milano şi împrejurimile, trăiesc aproape 50.000 de români.