Teroare într-o comună din România: zimbrii scăpați de sub control distrug gospodării. Localnic: „Animalele sunt protejate, oamenii nu”
0Locuitorii comunei Brăduleț, din nordul județului Argeș, trăiesc cu frica în sân după ce zimbrii eliberați în Munții Făgăraș au coborât în localitate. Animalele au intrat în curți și provocat distrugeri importante.

Primarul Florin Iordache a transmis ieri o adresă oficială către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cerând intervenție imediată.
„Oamenii trăiesc cu frica în sân. Zimbrii nu mai sunt o raritate, sunt un pericol”, a declarat primarul pentru presa locală.
Conform sesizărilor localnicilor, unele familii evită să-și mai lase copiii afară, iar drumurile lăturalnice sunt ocolite după lăsarea serii. Pagubele materiale sunt deja considerabile, iar comunitatea se simte abandonată în fața unei situații care riscă să scape de sub control.
Primăria solicită evaluarea rapidă și oficială a distrugerilor, relocarea imediată a zimbrilor din intravilan, acordarea de despăgubiri proprietarilor afectați și implementarea unor măsuri concrete pentru prevenirea altor incidente.
Documentul transmis Ministerului este însoțit de fotografii și sesizări ale locuitorilor, care arată amploarea distrugerilor.
„După urși, acum ne terorizează și zimbrii. Animalele sunt protejate, oamenii nu...”, spune un localnic, potrivit argesexpres.
Zimbrul, considerat simbol al conservării faunei, a devenit în această zonă o amenințare reală.
„Nimeni nu vrea răul animalelor, dar nici nu putem accepta ca familii întregi să trăiască sub teroare. Este inacceptabil ca în România anului 2025 oamenii să fie mai puțin protejați decât animalele sălbatice”, spun locuitorii.
Primarul Florin Iordache subliniază că prioritatea o constituie siguranța comunității:
„Înțelegem proiectele de conservare, le respectăm, dar aici vorbim de viețile și bunurile oamenilor. Așteptăm un răspuns rapid și măsuri concrete din partea Ministerului”, a adăugat acesta.
În România există peste 350 de zimbri, majoritatea în libertate sau semi-libertate, iar o parte dintre ei se află în rezervații gestionate de Romsilva și ONG-uri.























































