Tatăl fetiței care a murit în cabinetul stomatologic după anestezie, revoltat: „Ne-a anunțat abia după o oră și ceva”. Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control
0Tatăl fetiței de doi ani care a murit într-un cabinet stomatologic din București acuză neglijență medicală și povestește cum a decurs întreaga intervenţie.

Tatăl copilei de doi ani care a murit într-un cabinet stomatologic din București a făcut primele declarații, exprimându-și durerea, dar și revolta față de modul în care s-a desfășurat procedura. El a precizat că fetița urma să fie supusă la două tratamente de canal, iar analizele recente arătau valori la ficat de șase ori mai mari decât limita normală.
„I-am făcut niște analize fetiței, că știam că trebuie să aibă o intervenție la dinți. Trebuia să facă două tratamente de canal. Analizele fetiței au ieșit aseară (miercuri- n.n.), în jurul orei 21:00-22:00. Soția le-a trimis doctorului, i-a spus că niște valori la ficat au ieșit mai mari, de 6 ori decât este limita. A spus că vorbește astăzi cu doamna anestezistă. După 20 de minute, după ce a sedat-o, copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar pe noi ne-a anunțat abia după o oră și ceva. Și ambulanță, la fel, a venit după o oră și ceva. Nu ne-a lăsat să intrăm nici acum. Au trecut patru ore”, a povestit tatăl fetiţei.
El a subliniat că ea nu avea probleme de sănătate înainte de intervenție: „Nu avea nicio problemă, absolut nicio problemă. I-au ieșit niște valori la ficat mai mari de șase ori decât trebuie, dar nu avea”.
Referitor la acordul pentru sedare, tatăl a explicat: „Da, păi te pune să semnezi. A semnat soția. Are mesaje soția cu doamna doctor pe WhatsApp, unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea și doamna doctor i-a spus că nu, să vină, că este ok. Nu am ce să vă spun, durerea e prea mare. Au omorât-o, asta este părerea mea. Nu știu ce a fost, inconștiență, neatenție”.
Reacția Colegiului Medicilor Stomatologi
Vă reamintim că fetița de doi ani a intrat în stop cardio-respirator joi seară, într-un cabinet stomatologic din Sectorul 3 al Capitalei, și nu a mai putut fi resuscitată.
Conform informațiilor oficiale, la aproximativ 30 de minute după începutul procedurii, fetița a prezentat primele semne de instabilitate și a intrat ulterior în stop cardio-respirator, iar medicii din clinică au încercat resuscitarea timp de 40 de minute, înainte de a solicita intervenția serviciului de urgență 112.
Echipajele Secției 10 Poliție au fost alertate în jurul orei 19:30 și s-au deplasat la fața locului, iar personalul medical sosit ulterior a continuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fetița a fost declarată decedată.
Reprezentanții Colegiului Medicilor Stomatologi București au transmis un mesaj de condoleanţe familiei, arătându-şi, totodată disponibilitatea de a colabora cu autorităţile pentru „identificarea persoanelor responsabile”.
„În urma decesului unui pacient minor la o clinică stomatologică din Capitală, Colegiul Medicilor Stomatologi București transmite condoleanțe familiei și regretele noastre pentru nesfârșita suferință. Colegiul va oferi organelor de anchetă judiciară întregul sprijin pentru identificarea persoanelor responsabile”, a transmis instituţia pe pagina de Facebook.
Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control și Inspecția Sanitară la clinica stomatologică
În cadrul unei intervenții la un post de televiziune, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că incidentul petrecut la clinica stomatologică va fi verificat de Corpul de Control al Ministerului, de Inspecția Sanitară de Stat și de Colegiul Medicilor.
„Mi-e greu în momentul de faţă să vă spun cu exactitate ce s-a întâmplat acolo, ştiu că este vorba despre o intervenţie din zona stomatologică, cu anestezie generală prin procedură intravenoasă. Am discutat cu Corpul meu de Control şi cu Inspecţia Sanitară de Stat, care mâine (vineri - n.r.) vor verifica din punct de vedere administrativ dacă această clinică respecta toate protocoalele şi toate normativele în vigoare pentru astfel de intervenţii medicale sub anestezie generală. Şi sigur că, din punctul de vedere al conduitei terapeutice şi al modului în care a fost abordat medical pacientul, Colegiul Medicilor se va pronunţa.
Aşa cum bine cunoaşteţi, Ministerul Sănătăţii nu poate şi nu se poate pronunţa decât pe acţiuni administrative. Am discutat cu doamna profesor Poiană, cu preşedinta Colegiului Medicilor, care va deschide, în paralel, o anchetă disciplinară cu privire la conduita terapeutică şi vom putea avea o concluzie clară cu ce s-a întâmplat în acest cabinet după examenul medico-legal, după ancheta pe care o voi face eu, administrativ, şi, respectiv, după ancheta Colegiului Medicilor”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ministrul a menționat că a primit informații potrivit cărora „anumite analize medicale ale pacientei erau în afara intervalului de referinţă”, subliniind însă că este esențial să se cunoască exact despre ce parametri este vorba.
„Nu am această informaţie concret, cu valori cu tot. Există, sigur, anumiţi parametri, anumiţi biomarkeri, care, chiar dacă nu sunt în intervalul de referinţă, nu interacţionează cu anestezia generală şi cu anestezicele. Din acest motiv, vă spun că mi-este greu să speculez şi să am o părere medicală. Însă, aşteptăm mâine să vedem datele mai exacte şi sigur că atunci vom putea contura o concluzie cât mai clară cu ce s-a întâmplat”, a explicat ministrul.
Totodată, el a mai atras atenția că orice intervenție chirurgicală și orice anestezie generală pot avea „şi anumite efecte secundare în anumite circumstanţe” și a precizat că nu au mai existat sesizări anterioare cu privire la această clinică privată.























































