Tango din buric
Shakira este întruparea cea mai cunoscută la nivel global a parteneriatelor între Orientul Mijlociu şi America de Sud. În rest, cooperarea dintre arabi şi latino-americani se măsoară în
Shakira este întruparea cea mai cunoscută la nivel global a parteneriatelor între Orientul Mijlociu şi America de Sud. În rest, cooperarea dintre arabi şi latino-americani se măsoară în dinari sau pesos.
Emiratele n-au probleme cu capitalul, ci, eventual, cu investirea petrodolarilor - dar asta să fie problema, că nevoie de bani se găseşte oriunde în lume. Chiar şi în statele şi economiile perfect libere şi chiar când acestea se simt vizate de preluări cu potenţial ostil - vezi scandalul din Senatul american cauzat de o firmă de management maritim, controlată de guvernul Emiratelor Arabe Unite care era să treacă la timona a şase terminale portuare din SUA după preluarea companiei britanice ce le deţinea de mai mulţi ani. Oricum, capitalul arab este bine cotat în Occident şi, mai nou, în Asia. Emiratele nu refuză însă nici capitalul străin. Chiar şi inedit de străin. Mai ales că aşa se fac şi noile (mez)alianţe politice. Economiile emergente trag fire roşii diplomatice între stâlpii noii multipolarităţi din triunghiul Asia-Orientul Mijlociu-America de Sud.
În toamnă, ministrul economiei Emiratelor Arabe Unite, Lubna Al Qasimi, a recomandat oamenilor de afaceri argentinieni să profite de oportunităţile de investiţii - mai ales în industria alimentară, aluminiu, oţel şi imobiliare - generate de explozia economiei din Emirate. Aflată la Abu Dhabi, ministrul producţiei din Argentina, doamna Debora Giorgi, şi-a invitat gazda arabă la Buenos Aires şi, la fel, a recomandat investitorilor din UAE să se extindă în Argentina şi în restul Americii Latine, ca să beneficieze de avantajele unei regiuni în expansiune economică şi cu apropiate dereglementări transfrontaliere.
Între Emirate şi Argentina au loc astfel tatonări preliminare pentru negocierea unui acord de liber schimb. Afaceriştii emiratezi şi argentinieni se bucură deja de schimburi comerciale substanţiale: volumul total al comerţului bilateral pe anul 2005 a fost de 222,5 milioane de euro. Argentinienii se bucură mai tare: balanţa înclină cu 220,5 la două în favoarea lor.





















































