Tânăr american condamnat la 24 de ani închisoare pentru susţinerea terorismului
Un bărbat din California a fost condamnat la 24 de ani închisoare pentru că a luat parte la antrenamente într-o tabără a Al-Qaida din Pakistan şi a complotat pentru comiterea de
Un bărbat din California a fost condamnat la 24 de ani închisoare pentru că a luat parte la antrenamente într-o tabără a Al-Qaida din Pakistan şi a complotat pentru comiterea de atacuri împotriva unor ţinte din SUA, informează AP.
Hamid Hayat, cetăţean american care a împlinit 25 de ani luni, chiar în ziua pronunţării sentinţei, a fost găsit vinovat în aprilie 2006 de sprijin material acordat teroriştilor. Potrivit procurorilor, Hayat intenţiona să atace spitale, bănci, magazine şi clădiri guvernamentale din California.
Tânărul a fost arestat în iunie 2005, la scurt timp după ce s-a întors dintr-o călătorie de doi ani în Pakistan, unde procurorii afirmă a participat la antrenamente teroriste. Avocaţii săi continuă însă să susţină că Hamid Hayat nu a luat parte la astfel de tabere şi nici nu avea asemenea ambiţii.
Tatăl acestuia, Umer Hayat, a fost la rândul lui judecat sub acuzaţia că a minţit în legătură cu participarea fiului său la antrenamente teroriste. Aceste acuzaţii nu au reuşit să convingă juriul, dar ulterior Hayat senior a recunoscut că i-a minţit pe vameşi în legătură cu motivele pentru care a adus 28.000 de dolari cash în Pakistan, câţiva ani mai devreme.
Cercetările privind familia Hayat a început în cadrul unei anchete federale mai ample referitoare la comunitatea pakistaneză de circa 2500 de persoane din Lodi, regiune agricolă la sud de capitala statală Sacramento. Aceste investigaţii au fost lansate la scurt timp după atentatele de la 11 septembrie, anchetatorii încercând să stabilească dacă întreprinzătorii din Lodi trimit bani unor organizaţii teroriste din străinătate.




















































