Superstiții de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ziua când munca este interzisă. Ce se împarte pe 15 august

0
Publicat:

În fiecare an, pe 15 august, credincioșii ortodocşi şi cei catolici sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, unul dintre cele mai importante evenimente ale creștinătății. Sărbătoarea aduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.

Adormirea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an, pe 15 august FOTO Adevărul
Adormirea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an, pe 15 august FOTO Adevărul

Această sărbătoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări. Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate. În această zi nu se muncește, nu se coase și nici nu se spală haine. 

Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune, înainte de 15 august. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate.

Se culege năvalnicul

Un alt obicei specific acestei zile de sărbătoare se referă la împărțirea de struguri și prune din noua reclată, dar și alte bucate pentru sufletul morților, după ce acestea au fost sfințite la biserică.

La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că astfel vor dobândi virtuţi tămăduitoare. În familiile cu fete de măritat, icoana este "spălată" cu flori de busuioc pentru a aduce noroc în dragoste.

De Sfânta Maria se culege năvalnicul, o plantă care trăieşte în păduri, în locuri ascunse cunoascute doar de femeile în vârstă. Planta este dăruită fetelor pentru a avea norocul să întâlnească un băiat gospodar şi iubitor.

Mutarea Fecioarei în Împărăția celor vii

În plan religios, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului face referire la mutarea Fecioarei Maria cu trupul și sufletul în Împărăția celor vii, alături de Fiul său, Isus Hristos.

Conform tradiției, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după Înălțarea la cer a Fiului său, iar după ce a fost înștiințată de arhangheli că va merge la viața veșnică, Fecioara Maria le spunea celor apropiați: “Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu”.

Mai mult Adormirea Maicii Domnului este privită ca mutarea la Viața veșnică, din acest motiv sărbătoarea nu este una a tristeții, ci a bucuriei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite