Video A început procesul în cazul incendiului soldat cu 63 de morţi în Macedonia de Nord. 35 de persoane sunt puse sub acuzare
0Procesul celor 35 de persoane acuzate de implicare în incendiul de la o discotecă din Macedonia de Nord, care a provocat moartea a 63 de persoane în luna martie, a debutat miercuri dimineață, 19 noiembrie, în apropiere de Skopje.

Procesul a 35 de persoane acuzate că au avut o responsabilitate în cazul incendiului dintr-o discotecă din Macedonia de Nord, care a provocat, în martie, moartea a 63 de oameni, a început miercuri dimineaţă în apropiere de capitala Skopje în prezenţa numeroaselor familii şi rude îndoliate, potrivit News.
În sala de judecată concepută special pentru procese importante, situată în cea mai mare închisoare din ţară, la aproximativ 15 km de centrul oraşului Skopje, miercuri dimineaţă era aglomeraţie mare.
„Se va face tot posibilul pentru ca acest proces să se desfăşoare fără probleme. Nu putem garanta cât timp va dura, nimeni nu poate şti acest lucru. Cer disciplină, pentru că toţi dorim să ajungem” la dreptate, a declarat judecătoarea Dijana Gruevska Ilievska în deschiderea audierilor, puţin înainte de ora 10:00 (11:00, ora României).
Oamenii cer să se facă dreptate
De aproape opt luni, familiile victimelor protestează în fiecare săptămână pentru a cere dreptate. Sâmbătă, la Skopje, câteva mii de persoane le-au susţinut. Ţinând în mâini fotografii ale victimelor, au mărşăluit până la tribunal, scandând „Dreptate pentru Kocani” şi „Oricine ar putea fi următorul”.
Unii au luat cuvântul pentru a cere un proces echitabil.
„Vrem ca fiecare fapt să fie expus, ca fiecare responsabilitate să fie analizată, chiar dacă este neplăcut”, a declarat Rozeta Djamova, sora uneia dintre victime.
„Vrem să se afle adevărul. Vrem să ştim unde a existat neglijenţă, cine nu a reacţionat, ce instituţii au întârziat, cine ar fi trebuit să împiedice acest lucru, dar nu a făcut-o”, a adăugat Natalija Gjorgjieska, soţia unuia dintre cântăreţii care au concertat în seara aceea şi care a murit în incendiu.
Săptămâna trecută, preşedinta Curţii Penale, Daniela Dimovska, procurorul general Ljupco Kocevski şi preşedintele asociaţiei avocaţilor, Ljubomir Mihajlovski, au pledat cu toţii pentru o procedură rapidă şi eficientă.
Temeri că procesul va dura mult
Acest lucru se întâmplă în contextul în care limitele sistemului judiciar din Macedonia de Nord au fost subliniate în ultimul raport de ţară al Comisiei Europene, care menţionează că eficienţa sa „este afectată de durata crescută a procedurilor şi de un număr important de dosare restante. Durata procedurilor a crescut pentru aproape toate categoriile de cauze”, a constatat Bruxelles-ul, în condiţiile în care Macedonia de Nord este ţară candidată la aderare.
Având în vedere complexitatea cazului, familiile şi experţii se tem că dosarul va trena mulţi ani. „Având în vedere numărul de acuzaţi, părţi civile, martori şi numărul de documente conţinute în actul de acuzare, procesul Pulse va fi lung şi complex, asta este sigur”, explică Darko Avramovski, de la Blue Print Group, o coaliţie de ONG-uri specializate pe justiţie.
„Rapiditatea procedurilor va depinde de capacitatea instanţei de a evita întârzierile în şedinţele de judecată, dar şi de soliditatea juridică a actului de acuzare şi de individualizarea clară a responsabilităţilor fiecărei persoane”, explică activistul.
„Procesul trebuie condus în mod profesionist, fără populism şi cu respectarea strictă a normelor juridice. Ceea ce publicul aşteaptă pe bună dreptate nu este doar rapiditatea, ci şi o procedură de calitate, care să reziste la proba probelor şi la argumentaţia juridică”, subliniază Avramovski.






















































