Sucevenii, rugaţi să planteze copaci | adevarul.ro

Sucevenii, rugaţi să planteze copaci

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Autorităţile din judeţul Suceava au solicitat primărilor şi proprietarilor de terenuri forestiere să identifice terenurile degradate din zonă, în vederea întocmirii unui plan de împădurire,

Autorităţile din judeţul Suceava au solicitat primărilor şi proprietarilor de terenuri forestiere să identifice terenurile degradate din zonă, în vederea întocmirii unui plan de împădurire, informează AGERPRES.

Directorul Direcţiei Silvice Suceava, Valerian Solovăstru, a afirmat că impedimentul în realizarea acestui plan îl reprezintă faptul că terenurile vizate nu sunt în administrarea direcţiei, ci a primăriilor sau a persoanelor cărora le-au fost retrocedate.

Anul trecut au fost împădurite doar 400 de hectare de teren, iar acum doi ani, 4.000 de hectare. În acest judeţ nu există multe terenuri degradate, ca în alte zone din ţară, dar sunt totuşi suprafeţe destul de întinse care vor putea fi identificate şi împădurite, doar dacă oamenii îşi vor da seama de necesitatea acestui lucru.

Programul naţional de împădurire vizează în special terenurile degradate, cele care reprezintă un pericol pentru comunităţile locale, prin faptul că favorizează inundaţiile şi alunecările de teren. Pentru a îndeplini normele europene, anual, în România, ar trebui să fie împădurite câte 74.000 de hectare de teren. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite