SUA: Camera votează o impozitare de 90 la sută a primelor ca cele de la AIG | adevarul.ro

SUA: Camera votează o impozitare de 90 la sută a primelor ca cele de la AIG

Publicat:
Ultima actualizare:
0
SUA: Camera votează o impozitare de 90 la sută a primelor ca cele de la AIG
SUA: Camera votează o impozitare de 90 la sută a primelor ca cele de la AIG

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a adoptat astăzi un proiect de lege vizând o impozitare de 90 la sută a unor prime ca cele acordate unor cadre ale grupului de asigurări AIG salvat recent de stat.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 328 de voturi contra 93.

Textul introdus de reprezentantul democrat Charles Rangel instaurează un impozit care s-ar aplica salariaţilor a căror remuneraţie depăşeşte 250.000 de dolari pe an în întreprinderi care au primit peste cinci miliarde de dolari de ajutor public.

'Furia vine din aroganţa, pretenţia şi vinovăţia acestor persoane', a justificat joi dimineaţă preşedintele democrat al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, evocându-i pe beneficiarii primelor, citată de AFP.

În Senat, proiectul de lege pentru taxarea unor întreprinderi şi beneficiari a fost de asemenea evocat. Textul este diferit de cel din Cameră şi urmează să fie introdus joi după-amiază, potrivit unor surse apropiate democraţilor în Senat.

Republicanii din Cameră au prezentat un proiect de lege concurent ce ar permite, după cum consideră ei, să se recupereze 100 la sută din aceste prime 'imediat'. 'Proiectul de lege democrat, care este examinat astăzi, nu face acest lucru', a declarat şeful minorităţii republicane John Boehner, adăugând că majoritatea nu permite 'nici măcar ca (proiectul republican) să fie pus pe ordinea de zi'.

Scandalul primelor intervine după plata către unele cadre ale AIG a unui total de 165 de milioane de dolari pentru a le atrage să rămână în întreprindere. Zece dintre aceste cadre au primit în total 42 de milioane, dar 11 cadre au părăsit deja compania, care a primit zeci de miliarde de dolari din banul public pentru a fi salvată de la faliment.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite