STUDIU Ce mărci ar cumpăra românii dacă banii nu ar fi o problemă: maşini Audi, telefoane Samsung şi apă Borsec

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii au identificat cele mai calitative produse, furnizori de servicii şi mărci de pe piaţă, potrivit unei cercetări recente.  Borsec, Samsung, Audi, Adele şi Real Madrid reprezintă exemplul de calitate pentru anul 2016, arată studiul realizat de ICERTIAS – International Certification Association GmbH (S.R.L), Zurich, Elveţia.

Potrivit unui comunicat de presă, băutura răcoritoare Coca - Cola a fost declarată drept simbol general pentru calitate atunci când vine vorba de produsele şi serviciile de pe piaţa românească.

Documentul arată că Real Madrid a fost ales la categoria cea mai bună calitate oferită de cluburi sportive internaţionale, indiferent de sport, în timp ce Simona Halep a fost votată la categoria cea mai bună calitate oferită de un sportiv internaţional. În 2014, românii l-au votat pe Lionel Messi în această poziţie.

În ceea ce priveşte scena culturală, trupa nativă, Holograf, a ieşit pe primul loc la categoria cea mai bună calitate oferită de o trupă muzicală din România, la categoria cea mai bună calitate oferită de un interpret internaţional fiind aleasă Adele.

Samsung a fost aleasă drept cea mai calitativă pentru telefoanele mobile, la fel ca şi în 2014, când a fost făcut un studiu similar. Referitor la maşini, Audi este alegerea perfectă pentru maşinile de familie.

Alte branduri considerate de calitate

Borsec a avut de asemenea succes, obţinând victoria pentru cea mai bună calitate la categoria pentru apă carbogazoasă în studiul de piaţă QUDAL – QUality meDAL Romania.

Alte branduri selectate de români au fost La Dorna (categoria lapte), Danone (categoria iaurt), Kandia (categoria ciocolată), Lay's (categoria cipsuri/), Fares (categoria ceaiuri), OMV (categoria benzinării), Catena (categoria lanţuri de farmacii) Red Bull (categoria băuturi energizante), Nivea (categoria şampon), Colgate (categoria pastă de dinţi), Nike (categoria articole sportive), Bosch (electrocasnice), Tarom (categoria companii aeriene), Tecsa (categoria biscuiţi), Raiffeisen (categoria bănci), Orange (categoria servicii mobile), Jacobs (categoria cafea instant), Bonduelle (categoria legume congelate), Edenia (categoria alimente semipreparate), Scandia (categoria pateuri), eMag (categoria magazin online) şi multe altele.

În acest studiu românii au fost întrebaţi ce ar cumpăra dacă banii nu ar fi o problemă, iar singurul lucru pe care ar trebui să îl ia în considerare ar fi calitatea.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite