SPAR devine supermarket
0Compania închide hipermarketul din Tudor, dar caută un amplasament mai mic. În această dimineaţă, conducerea companiei s-a reunit pentru a decide soarta celor 140 de angajaţi.
Astral Limited Timişoara, compania de distribuţie ce deţine franciza SPAR în România, a anunţat ieri suspendarea activităţilor operaţionale pentru hipermarketului SPAR Târgu-Mureş.
Compania a clasificat decizia în cadrul strategiei de reformare şi dezvoltare imediată a formatului magazinelor din ţară, anunţând că a decis să se concentreze în special pe un format de magazine de tip supermarket, de dimensiuni mai reduse, care s-a dovedit a fi cel mai performant în toate oraşele în din ţară.
„Am convenit că magazinul din Târgu-Mureş are un format prea mare, atipic pentru ceea ce se doreşte a fi conceptul SPAR în ţara noastră”, a declarat directorul general al SPAR România, Sorana Georgia. „Este o decizie temporară, în mod sigur, magazinul se va închide în săptămânile viitoare, noi plănuim o dezvoltare în toată ţara. Târgu-Mureş rămâne pe harta noastră, departamentul de dezvoltare va căuta un spaţiu de 500 - 600 mp, spaţiul în care am funcţionat era închiriat. Angajaţilor li s-au prezentat mai multe opţiuni”, ne-a declarat Gabriela Menghel, directorul de marketing al SPAR România.
SPAR a intrat pe piaţa din România în anul 2006, iar în prezent operează 21 unităţi. Hipermarketul SPAR Târgu-Mureş a fost deschis în 15 decembrie 2006, după o investiţie de 3,6 milioane de euro, şi a început cu 140 de angajaţi. Iniţial, hipermarketul din Târgu-Mureş avea suprafaţă de vânzare de 3.000 mp şi includea încă 1.050 mp pentru spaţii comerciale.
Conform strategiei postate pe siteul internaţional al companiei, SPAR România avea planuri ambiţioase de dezvoltare în 2008, cu toate că era recunoscută intrarea pe piaţa din România a unor retaileri mari europeni, fiind cunoscute investiţiile numeroase în magazine tip supermarket sau hipermarket, care să domine sectorul pieţei spaţiilor comerciale moderne, rata de penetrare a acestora fiind estimată la 45% până în 2010. SPAR a fost fondat în anul 1932, în Olanda.
Concurenţă acerbă
Hipermarketul Kaufland fusese inaugurat înaintea SPAR, pe 11 aprilie 2006, concernul Lidi&Schwarz Co&KG investind 8 milioane de euro, pentru un magazin în suprafaţă de aproape 4.000 mp. În 2009, Kaufland, este încadrat de două proiecte tip mall, unul dintre ele Plaza Center Târgu-Mureş, care vor transforma zona adiacentă gării într-un nou pol comercial în oraş, aproape de zona centrală. Real hipermarket a fost deschis pe 25 decembrie 2006, după 18 milioane de euro investite, pentru 6.100 mp spaţiu util de vânzare. Pe 18 decembrie 2007 s-a inaugurat hipermarketul Auchan, din cadrul European Retail Park. Auchan a investit 40 de milioane de euro pentru un magazin cu o suprafaţă de vânzare de 8.500 mp.
Alţi competitori
Principalul competitor pe segmentul supermarket este Darina. Grupul are 9 magazine în oraş, cu un total de 250 de angajaţi. „Noi am continuat extinderea şi anul trecut”, ne-a declarat Alina Lungu, director comercial Darina. Şi reţeaua Profi are un supermarket în Târgu-Mureş.