Service-urile nu mai pot cere ambalajul original pentru garanţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumatorii nu mai trebuie să păstreze cutia unui produs pentru a beneficia de garanţie. Mai exact, noua lege în vigoare a ambalajelor prevede că drepturile unei persoane nu pot fi condiţionate de păstrarea ambalajelor originale ale produselor. În consecinţă, service-urile pot fi amendate cu până la 25.000 de lei dacă nu respectă legea.

„Se interzice condiţionarea, sub orice formă, a drepturilor legale ale consumatorilor referitoare la produsul cumpărat de păstrare a ambalajului”, se arată în actul normativ intrat în vigoare în 30 octombrie, potrivit Avocatnet.ro.

Cu alte cuvinte, în cazul în care un operator economic condiţionează repararea sau schimbarea unui produs aflat în garanţie pe baza existenţei ambalajului original al acestuia, cumpărătorul poate face plângere la Autoritatea Naţională a Protecţiei Consumatorului. În urma verificărilor ANPC, comerciantul poate primi o amendă cuprinsă între 15.000 şi 25.000 de lei.

Totuşi, ANPC nu intervine decât pentru persoane fizice, persoanele juridice, incluzând aici şi PFA-urile, fiind nevoite să apeleze la justiţie, scrie reduceri.co. Acestea din urmă sunt sfătuite să respecte prevederile din certificatul de garanţie, care menţionează de obicei condiţiile de acordare şi refuzare a cererii de reparatie pe garanţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite