Serghei Mironov: Cabinetul domnului Văcăroiu este de zece ori mai mare decât al meu
Cabinetul domului Nicolae Văcăroiu este de zece ori mai mare decât al meu, a afirmat, azi, preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Serghei Mironov, în urma
Cabinetul domului Nicolae Văcăroiu este de zece ori mai mare decât al meu, a afirmat, azi, preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Serghei Mironov, în urma unei întrevederi cu preşedintele Senatului României.
'Mi-a plăcut Palatul Parlamentului şi mi-a produs o impresie deosebită cabinetul preşedintelui Senatului. Nu am mai văzut un cabinet atât de mare, iar amenajarea interioară a acestuia mi-a făcut o impresie deosebită. L-am invitat pe domnul Văcăroiu la Consiliul Federaţiei, dar i-am spus că biroul meu este de zece ori mai mic', a spus oficialul rus.
El a adăugat că în cabinetul său există şi un mic muzeu de mineralogie.
'Nu poate să nu-ţi placă un asemenea birou, deşi i-am explicat (lui Serghei Mironov - n.r) că nu voi sta mult aici, pentru că este un birou impresionant atunci când îl vizitezi, însă să stai zece ore în el este infernal, din cauză că nu circulă masa de aer şi se creează o anumită presiune', a declarat, la rândul său, Nicolae Văcăroiu.
Preşedintele Senatului a adăugat că această încăpere ar putea fi transformată în sală de protocol, urmând ca el să ocupe un alt birou.
După discuţiile purtate cu Nicolae Văcăroiu, Serghei Mironov a semnat în Cartea de Onoare a Senatului României şi a primit o medalie aurită, din tombac, ce marchează 140 de ani de parlamentarism. Nicolae Văcăroiu a primit în schimb o plachetă cu reprezentarea clădirii Consiliului Federaţiei.
Înaintea discuţiei din Salonul Oficial, cei doi oficiali au purtat un scurt dialog despre Palatul Parlamentului, preşedintele Camerei superioare a Legislativului român explicându-i lui Serghei Mironov că această clădire are peste 3.300 de încăperi, găzduieşte Senatul, Camera Deputaţilor, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ şi poate fi vizitată de public.
Preşedintele Consiliului Federaţiei efectuează, în perioada 10-12 octombrie, o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu. În cursul zilei de joi, acesta mai are programate întrevederi cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.




















































