"Scufiţa Roşie", în variantă modernă, pe calculator
0Glenn Close, Anne Hathaway şi Jim Belushi şi-au împrumutat vocile în cea mai recentă şi nonconformistă ecranizare a celebrei poveşti "Scufiţa Roşie". Basmul, spus odinioară de părinţi, cu
Glenn Close, Anne Hathaway şi Jim Belushi şi-au împrumutat vocile în cea mai recentă şi nonconformistă ecranizare a celebrei poveşti "Scufiţa Roşie". Basmul, spus odinioară de părinţi, cu Scufiţa şi bunica înghiţite de lupul cel rău, este răsturnat cu totul şi reinventat, ca o comedie animată, pe computer.
Scufiţa Roşie (Anne Hathaway), Bunicuţa (Glenn Close), Pădurarul (Jim Belushi) şi Lupul (Patrick Warburton) ajung să fie suspectaţi de crimă. O combinaţie ciudată de poliţişti şi detectivi apar la căsuţa din pădure a bunicii, în urma unui apel telefonic referitor la un scandal de familie. Nici nu ajung bine că şi stabilesc posibilii vinovaţi: o fată, un lup şi un topor. Cei trei poznaşi sunt pe loc învinuiţi de intrare prin efracţie, deranjarea liniştii publice, tentativa de a mânca şi mânuirea unui topor fără licenţă. Mai mult decât atât, în caz pare să fie implicat şi faimosul "Goody Bandit", care fură reţete de la toate magazinele de dulciuri.
Detectivii descoperă curând că aparent inocenta Scufiţa Roşie este foarte înţeleaptă, Lupul cel mare şi rău a fost prost înţeles, Bunicuţa duce o viaţă secretă pe care nimeni nu şi-ar fi imaginat-o, iar Pădurarul cel nesigur, plin de muşchi, are ambiţiile sale de-a dreptul surprinzătoare. "Lupul, scufiţa şi enigma" (Hoodwinked) debutează cu sfârşitul poveştii şi reface firul epic.
Filmul va avea premiera, mâine, la Hollywood Multiplex şi Movieplex din Bucureşti şi cinema Lotus din Oradea.