Şapte răniţi în urma unei explozii, la Breaza
Doi copii şi cinci adulţi au fost răniţi azi în urma unei explozii produse din cauza unei acumulări de gaze într-o casă din Breaza în care locuiesc două familii. Purtătorul de cuvânt al
Doi copii şi cinci adulţi au fost răniţi azi în urma unei explozii produse din cauza unei acumulări de gaze într-o casă din Breaza în care locuiesc două familii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, lt. Bogdan Iliescu, a declarat că în explozie au fost rănite şapte persoane, printre victime numărându-se şi doi copii, un băiat şi o fată, cu vârsta de 11 şi respectiv 12 ani.
Doi dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul din Câmpina, alţi patru, printre care şi cei doi copii, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar un alt rănit care avea doar o mână luxată nu a necesitat internarea.
Cei doi copii au suferit arsuri pe faţă şi pe mâini, iar fetiţa are şi traumatisme la cap. Cei patru adulţi, doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 30 şi 37 de ani, au arsuri pe diferite părţi ale corpului.
La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale ale ISU Prahova care au stins incendiul ce a afectat aproximativ 30 de metri pătraţi de acoperiş. În urma exploziei au fost distruse trei camere ale locuinţei în care domiciliau cele două familii.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova a precizat că alţi doi copii care erau în casă în momentul producerii deflagraţiei nu au fost răniţi pentru că se aflau într-o altă cameră care nu au fost afectată de suflul exploziei.



















































