Şapte persoane decedate şi una dispărută în urma inundaţiilor
Şapte persoane au decedat şi una a fost dată dispărută în urma inundaţiilor din ultimele zile, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat în Ministerul Internelor
Şapte persoane au decedat şi una a fost dată dispărută în urma inundaţiilor din ultimele zile, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Victor Paul Dobre.
Potrivit secretarului de stat, inundaţiile au afectat patru judeţe şi 57 de localităţi. De asemenea, au fost avariate 23 de clădiri şi sedii ale instituţiilor socio-economice, 25 de case sunt în pericol de prăbuşire iar două au fost distruse în totalitate. Au fost evacuate 1.391 de persoane, dintre care 762 în Tecuci.
Secretarul de stat în MIRA a afirmat că în au fost distribuite produsele alimentare de bază în judeţele afectate de inundaţii.
Referindu-se la circulaţia pe drumurile naţionale, Victor Paul Dobre a spus că aceasta a fost restabilită, mai puţin tronsonul Tecuci-Bârlad.
Potrivit secretarului de stat, pe drumurile judeţene se circulă fără probleme, în schimb există restricţii pe drumurile comunale.





















































