Guvernul schimbă prefecții în Brașov, Galați și Vrancea. Situație fără precedent în județul Argeș
Guvernul a decis, în ședința de joi, numirea unor noi prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea, potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Lucian-Victor Mija a fost numit prefect al județului Brașov, Claudiu-Sorin Gavril va ocupa funcția de prefect al județului Galați, iar Lauriana Ailincuței a fost desemnată prefect al județului Vrancea.
Totodată, Executivul a aprobat eliberarea din funcție a prefecților Mihai Cătălin Văsii, de la Brașov, și George Toderașc, de la Galați.
Argeșul a rămas fără prefect și subprefecți
În aceeași ședință de Guvern a fost aprobată și eliberarea din funcția de subprefect al județului Argeș a lui Lucian-Dragoș Predescu, reprezentant al PNL, care și-a anunțat demisia.
Acesta a precizat că plecarea sa ar fi trebuit să fie însoțită de numirea unei noi conduceri a Instituției Prefectului, lucru care nu s-a întâmplat.
„La acest moment, județul nu mai are nici prefect, nici subprefecți”, a transmis Dragoș Predescu, care a susținut că situația nu mai putea continua în condițiile unui interimat prelungit.
Fostul subprefect a adresat și o solicitare publică PSD Argeș, cerând partidului să desemneze persoane pentru ocuparea funcțiilor vacante și să nu lase județul fără conducere la nivelul Instituției Prefectului.
„Guvernul trebuie să numească o conducere cu puteri depline. Pentru că oricine ar prelua atribuții nu va avea putere de decizie completă. Este o situație fără precedent în istoria județului!”, a afirmat Predescu.
Schimbările au loc în contextul demisiilor reprezentanților PNL din structurile guvernamentale teritoriale, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. În unele județe, reprezentanții liberalilor au rămas temporar în funcții pentru asigurarea tranziției.




















































