Şapte miniştri britanici, inclusiv cel de interne, au recunoscut că au luat droguri uşoare
0După ce ministrul britanic de Interne, Jacqui Smith, a recunoscut ieri că a fumat canabis în tinereţe, alţi şase colegi de-ai săi din cabinetul de la Londra au mărturisit că nu au fost
După ce ministrul britanic de Interne, Jacqui Smith, a recunoscut ieri că a fumat canabis în tinereţe, alţi şase colegi de-ai săi din cabinetul de la Londra au mărturisit că nu au fost străini de droguri în studenţie.
Ministrul Securităţii, Tony McNulty, a mărturisit că a fumat o dată sau de două ori în facultate, ca mulţi alţi studenţi. O declaraţie similară a făcut şi ministrul de Finanţe, care a fost urmat de şefii de la Transporturi, Comerţ şi de ministrul Locuinţei.
Purtătorul de cuvânt al premierului Gordon Brown a declarat că şeful guvernului nu este deranjat de aceste mărturisiri. În urmă cu trei zile, Brown i-a cerut ministrului de Interne să stabilească dacă statutul legal al canabisului trebuie sau nu revizuit.
Stupefiantul a fost retrogradat în 2004, de la drog de categoria B la categoria C, ceea ce înseamnă că poliţia nu poate face aproape nimic împotriva celor care îl deţin. Din categoria C mai fac parte calmantele cu reţetă sau steroizii folosiţi de culturişti.























































