Românii vor avea zi liberă de Rusalii | adevarul.ro

Românii vor avea zi liberă de Rusalii

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Camera Deputaţilor, for decizional, a decis miercuri să adauge la lista sărbătorilor legale şi prima şi a doua zi de Rusalii, respingând o cerere de reexaminare a Codului Muncii trimisă de preşedintele Băsescu, informează NewsIn.

Deputaţii au votat respingerea cererii lui preşedintelui Traian Băsescu cu 207 voturi favorabile şi două abţineri. Anterior, Senatul decisese în iunie respingerea cererii de reexaminare a şefului statului, prin care acesta solicita ca şi ziua de Sfânta Maria să fie sărbătoare legală.

Cererea de reexaminare a preşedintelui nu critica explicit introducerea ca zile de sărbătoare legală a celor două zile de Rusalii, ci arăta că este necesară, "pentru păstrarea coerenţei legislative în acest domeniu", ca şi ziua de 15 august, Ziua Adormirii Maicii Domnului, să fie declarată sărbătoare legală. Şeful statului a amintit că românii "beneficiază de cele mai puţine zile de sărbătoare legală cu însemnătate spirituală".

Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh) sunt sărbătorite, duminica, la 50 de zile după Paşti şi comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Christos. România este printre ţările europene cu un număr mic de zile de sărbători legale, campioane la acest capitol fiind Italia sau Spania.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite