România la răscruce: adevărul, propaganda și viitorul democrației
0Alegerile nu sunt doar despre a decide cine ne va conduce, ci sunt şi un punct de cotitură – putem merge pe calea dezbinării sau pe cea a unității –, iar viitorul nostru depinde de cum folosim această șansă.
Cu fiecare ciclu electoral, procesul democratic devine mai mult decât simpla alegere a unui lider, ci o radiografie a stării în care ne regăsim ca națiune, o reflexie a tensiunilor și aspirațiilor care ne definesc ca societate. În contextul actual ne confruntăm cu o polarizare socială tot mai accentuată, alimentată de inegalități economice și conflicte culturale, iar, pe acest fundal, manipulările propagandistice și retorica politică polarizantă nu fac decât să amplifice dezbinarea, un fenomen pe care îl observăm inclusiv la nivel global. Discursurile populiste, naționalismul și acapararea unor figuri istorice, religioase sau intelectuale, a unor mituri naționale de către diverse mișcări politice creează o dinamică din ce în ce mai tensionată într-o societate în care identitățile colective devin instrumente de divizare, iar trecutul este reinterpretat pentru a servi agende politice.
Polarizarea: un simptom global, cu specific național
Într-o societate fragmentată, miturile naționale devin un instrument mult mai puternic de mobilizare, dar și de divizare, fiind utilizate pentru a simplifica realitatea complexă și pentru a oferi justificări ideologice. Lucian Boia subliniază această dualitate a miturilor, evidențiind cum acestea modelează percepțiile colective și influențează dinamica socială. „Mitul națiunii și mitul progresului, pentru a numi două mituri fundamentale ale lumii contemporane, oferă în egală măsură o cheie a devenirii istorice și un sistem de valori creator de solidaritate și de proiecte împărtășite. Mitul este puternic integrator și simplificator, având tendința de a reduce diversitatea și complexitatea fenomenelor la o axă privilegiată de interpretare“, nota istoricul în introducerea volumului „Istorie și mit în conștiința românească“.
Astfel că, în acest context politic și social, alegerile devin mai mult decât un simplu exercițiu democratic, devin un catalizator al introspecției colective. Este esențial să facem un pas înapoi și să ne întrebăm: Ce ne unește ca popor? Ce ne desparte? Cum putem găsi un echilibru între diversitatea care ne definește și unitatea de care avem nevoie pentru a progresa? „Poate vom încerca, nu să uităm istoria, dar să fim ceva mai puțin obsedați de ea. Privim prea mult spre trecut (spre un trecut cu ușurință mitificat) și prea puțin în prezent și spre viitor. (...) Problemele prezentului se rezolvă cu mijloacele prezentului şi din perspectiva prezentului. Cu aproape două veacuri în urmă, când au decis să joace cartea modernizării, a occidentalizării şi a statului naţional, românii nu s-au aşezat în continuarea unei vechi istorii, ci s-au despărţit de ea. Acum intrăm într-o lume nouă şi este necesar un nou început. Nu putem rămâne prizonieri ai trecutului. Trebuie să dovedim că România înseamnă ceva, astăzi“, mai nota Lucian Boia. Departe de a ignora provocările reale, avem nevoie să folosim diversitatea în avantajul nostru, ca pe o resursă de putere prin intermediul căreia ne valorificăm inevitabilele diferențe regionale, culturale, religioase sau de apartenență politică.
Între memorie colectivă și manipulare politică
Istoria are un rol fascinant în viața unei națiuni. Este povestea pe care ne-o spunem despre cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm. Dar ce se întâmplă atunci când această poveste este rescrisă, reinterpretată sau chiar distorsionată? În loc să ne apropie, istoria reinterpretată poate deveni o armă care ne divizează, alimentându-ne fricile, resentimentele și dezamăgirile.
De multe ori, trecutul este simplificat, iar evenimentele sunt prezentate într-o lumină convenabilă diverselor interese. Cine nu a auzit de Vlad Țepeș, prezentat fie ca un erou al neamului, fie ca simbol al unei rezistențe neclintite? Dar cât de des ne amintim de alianțele sale politice schimbătoare sau de complexitatea deciziilor sale? De asemenea, și Mihai Viteazul este o figură istorică promovată doar drept primul unificator al românilor, excluzându-se din discurs contextul geopolitic în care a reușit să facă acest lucru. Aceste „povești“ simplificate nu doar că ignoră nuanțele, dar creează o imagine distorsionată a identității noastre naționale, reducând istoria bogată pe care o avem la clișee care pot fi ușor manipulate pentru a susține o agendă politică.
„Problema nu constă în faptul că avem mituri, ci în maniera în care acestea sunt manipulate pentru a servi interesele prezentului. Structurile imaginarului istoric de la noi reflectă o puternică defazare față de cultura și mentalitatea vestică, rămânând ancorate într-o mitologie de secol XIX, exacerbată de comunism“, punctează Lucian Boia în volumul menționat.
Să ne amintim cum sintagme de tipul „noi versus ei“, ce îi portretizează pe străini ca dușmani, au fost folosite de-a lungul timpului pentru a alimenta superioritatea, izolarea și neîncrederea, deformând astfel imaginea unui trecut complex și bogat. În loc să fie o punte către înțelegerea trecutului, miturile istorice au devenit instrumente de propagandă pentru manipularea prezentului – fie că e vorba de campanii politice, fie de justificarea unor politici îndoielnice.
Problema propagandei istorice nu este doar una de percepție. Aceasta ne afectează profund prezentul și viitorul. O istorie rescrisă pe jumătate alimentează diviziunea socială, iar stereotipurile formate în jurul unor evenimente distorsionate devin adevărate obstacole în calea dialogului și a solidarității naționale. În schimb, o privire sinceră asupra trecutului – care acceptă nu doar momentele de glorie, ci și greșelile și contradicțiile – ne poate aduce împreună.
Între naționalism, patriotism și neîncrederea în autorități
Deși de multe ori confundate, naționalismul și patriotismul sunt două concepte diferite și au implicații majore pentru modul în care ne definim ca societate și ne construim prezentul și viitorul. Dacă patriotismul reprezintă loialitatea față de propria țară și promovarea unități prin respectarea diversității, naționalismul, în formele sale exclusiviste, tinde să creeze diviziuni, punând accent pe superioritatea națiunii proprii și marginalizarea celorlalți.
Patriotismul se bazează pe respect pentru simbolurile naționale și pentru valorile comune, fără a exclude contribuțiile tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, religie sau statut social. De exemplu, respectul pentru limba română, tradițiile culturale și simboluri precum drapelul sau imnul național pot deveni simboluri care unesc o societate diversă, punând astfel accentul pe colaborare, nu pe conflict. În schimb, naționalismul exclusivist ridică un zid uriaș între „noi“ și „ceilalți“, accentuând superioritatea bazată pe etnie și marginalizarea grupurilor percepute ca fiind diferite – fie ele minorități etnice, religioase sau sociale. În același timp, simbolurile naționale sunt monopolizate și devin mijloace pentru a justifica politici autoritare sau pentru a alimenta antagonismul față de alte țări sau organizații internaționale.
Însă, pentru a combate impactul mișcărilor extremiste care monopolizează aceste simboluri, este esențial să ne întrebăm ce fel de societate vrem să fim? Una care își folosește simbolurile și valorile pentru a crea legături între oameni și a ne face mai uniți sau una care ridică ziduri care ne izolează unii de ceilalți în propria țară? Patriotismul, în forma sa cea mai frumoasă, ne învață să găsim putere în diversitatea noastră, să respectăm contribuțiile fiecăruia dintre noi și să privim înainte împreună. În schimb, naționalismul exclusivist ne îndeamnă să ne închidem în noi înșine, să respingem ceea ce e diferit și să pierdem din vedere esența care ne face mai buni și mai puternici: unitatea. Alegerea ne aparține, iar fiecare gest de respect, fiecare moment în care preferăm dialogul în locul conflictului ne apropie de societatea pe care ne-o dorim cu toții. Este esențial să înțelegem că, dincolo de frică și de prejudecăți, avem aceleași dorințe – să fim ascultați, respectați și să trăim într-o societate care ne oferă șanse egale. Fiecare pas mic, fie că este o conversație respectuoasă sau o inițiativă educațională, poate contribui la construirea unei comunități mai empatice și mai unite.
România este mai mult decât suma diferențelor sale. Alegerile nu sunt doar despre cine câștigă, ci despre cum ne construim viitorul împreună. Astfel că, alegerile nu sunt doar despre a decide cine ne va conduce, ci despre ce fel de societate ne dorim să fim. Istoria, naționalismul și educația sunt mai mult decât teme abstracte – ele sunt instrumentele prin care putem modela o Românie mai unită și mai puternică. Alegerea ne aparține.
„Cine stăpâneşte trecutul are şanse mari de a stăpâni şi prezentul“
Însă pentru a transforma istoria dintr-un câmp de luptă ideologic într-un liant al unității, avem nevoie să ne îndreptăm atenția către educație. Pilon esențial pentru dezvoltarea unei societăți, ne oferă ocazia să privim trecutul nu doar cu un ochi critic, ci și cu empatie, recunoscând astfel contribuțiile tuturor – de la regi și țărani până la minorități și femei. Doar așa putem construi o memorie colectivă bazată pe adevăr, nu pe propagandă, privind istoria nu ca pe o povară care ne dezbină, ci ca pe o sursă de inspirație care ne unește.
„Istoria a fost întotdeauna şi un instrument de putere. Cine stăpâneşte trecutul are şanse mari de a stăpâni şi prezentul. După 1989, condiţionarea opiniei publice prin istorie s-a dovedit a fi o constantă a strategiei Puterii, un mijloc cu atât mai abil cu cât pentru cei mai mulţi este insesizabil. Societatea civilă trebuie să înveţe să se apere de «intoxicarea» prin istorie. Educaţia civică presupune nu numai tradiţionala valorizare de tip eroic a faptelor istoriei naţionale, ale cărei virtuţi identitare nu le contestăm; ea presupune şi asumarea critică şi responsabilă a propriului trecut, ca şi deprinderea «decodării» mesajului istoric care, ca orice mesaj, urmăreşte «ceva»“, mai punctează Lucian Boia.
În acest context, gândirea critică devine un instrument esențial pentru fiecare dintre noi nu doar în relație cu trecutul, cât mai ales cu prezentul. Într-o lume saturată de informație și manipulare, este un mijloc de protecție în fața dezinformării, dar și un instrument care ne ajută să înțelegem diverse perspective, să punem întrebări, să filtrăm adevărul de opinie și să luăm decizii informate, fără a cădea în capcana prejudecăților sau a extremelor.
Educația, un pilon esențial
Gândirea critică își are rădăcinile în educație, dar nu într-una care doar informează, ci una care și formează, învățându-ne să punem întrebări, să analizăm și să căutăm răspunsuri dincolo de suprafață. Educația care îmbină cunoștințele teoretice cu experiențele practice, construind o bază solidă pentru înțelegerea diverselor opinii și pentru gestionarea conflictelor, ea este cea care ne ajută să discernem între fapte și manipulare, între adevăr și jumătățile de adevăr care deseori ne influențează gândirea. Inclusiv mediul online și rețelele de socializare joacă un rol tot mai important în acest proces, fiind atât o oportunitate de învățare, cât și un teren al provocărilor, mai ales în fața manipulărilor subtile.
Chiar și în campania electorală din prezent, mediul online a devenit un câmp de bătălie pentru influențarea opiniilor. Postări cu informații incomplete sau scoase din context, clipuri video editate pentru a amplifica emoțiile negative și titluri alarmiste sunt folosite pentru a atrage atenția și a polariza societatea în care trăim. Astfel de mesaje pot fi foarte ușor percepute ca adevăruri absolute, influențându-ne deciziile, mai ales atunci când includ concepte precum naționalismul și patriotismul, ce sunt folosite în mod greșit. În fapt, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în 2024, 42% dintre tineri se informează de pe reţelele sociale (Facebook, Instagram, TikTok, WhatsApp, Telegram) despre evenimentele de interes petrecute în România, 27% se informează din presa online, 18% de la TV, 7% de la colegi şi cunoscuţi, în timp ce 2% de la radio, iar 3% din alte surse online.
Însă, dincolo de a ne influența părerea, mediile online devin o agoră ce reflectă și partea negativă a modului în care ne raportăm unii la ceilalți dincolo de micile sau marile ecrane – fără respect, în opoziție, fără empatie sau fără răbdarea de a asculta opinii diferite de alte noastre. Iar unul dintre fenomenele care capătă amploare în contextul alegerilor este dublul standard: se cere, dar nu se oferă respect.
Se încarcă comentariile...
