Robert Negoiță vrea să construiască un nou spital în sectorul 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Negoiţă
Robert Negoiţă

Robert Negoiță, candidatul USL pentru fotoliul Primăriei Sectorului 3, și-a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul privind înființarea unui spital în sectorul pe care dorește să-l conducă după ce va deveni primar de sector.

Negoiță contează pe susținerea Monicăi Pop, directorul Spitalului de Oftalmologie București, prezentă și ea la conferința de presă de ieri. De asemenea, social-democratul a spus că are "planuri mari" dacă va deveni primar și a adăugat că în echipa sa va aduce "doar specialiști", astfel încât cetățenii să beneficieze de o administrație bună.

Negoiță a precizat că, pentru realizarea acestui proiect, va avea și sprijinul edilului Capitalei, Sorin Oprescu, iar spitalul care se va construi va cuprinde în mod sigur secție de urgențe și maternitate, notează NewsIn.

Monica Pop a explicat că "cel mai mare sector al Capitalei" are în acest moment doar Spitalul Colțea, lucru care îngreunează accesul tuturor pacienților, iar acesta cuprinde doar câteva secții.

La conferință a fost prezent și președintele TNL, Florin Alexe, care a precizat că "vremea panseluțelor, a bordurilor suspendate și a băncuțelor cu costuri exorbitante a trecut", explicând că în urma unor calcule, dacă anul trecut s-ar fi renunțat la "fântâni arteziene, pergole și la câteva băncuțe", administrația ar fi câștigat un buget de aproximativ 8 milioane de euro.

Negoiță l-a avut alături și pe actorul George Ivașcu care a declarat că acest proiect este necesar pentru cetățeni deoarece "un spital înseamnă investiție în oameni" și a mai precizat că "este nepermis ca în mileniul III, într-o țară europeană, în anul 2012, cel mai mare sector(...), să nu aibă un spital".

Social-democratul Robert Negoiță a mai spus că urmează să analizeze unde va fi amplasat spitalul și va stabili care vor fi secțiile exacte care vor fi cuprinse în acest proiect și de câte locuri va dispune.

"Urmează să analizăm amplasamentul în colaborare cu Primăria Generală, câte secții va avea acest spital, nu știm exact, dar cu certitudine ne propunem să avem secție de urgențe, secție de maternitate (...) iar câte paturi, trebuie făcută o analiză să fie cea mai optimă variantă, nu putem spune acest lucru (în acest moment n.red.), dar va fi un spital semnificativ", a declarat Robert Negoiță.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite