Rebelii ceceni au sustras substante radioactive dintr-o centrala nucleara ruseasca
Potrivit oficialitatilor americane care se ocupa cu problemele nucleare, rebelii ceceni au sustras importante cantitati de materiale radioactive, inclusiv plutoniu, din centrala nucleara
Potrivit oficialitatilor americane care se ocupa cu problemele nucleare, rebelii ceceni au sustras importante cantitati de materiale radioactive, inclusiv plutoniu, din centrala nucleara Volgodonskaia, din apropiere de orasul Rostov pe Don, din sudul Rusiei. Serviciile secrete americane sunt in alerta, deoarece plutoniul, care serveste la fabricarea bombelor nucleare, ar putea incapea pe mana unor grupari teroriste sau a tarilor considerate "infractoare" de catre SUA, cum este cazul cu Irak, Iran sau Libia. Pe langa plutoniu, printre celelalte substante radioactive sustrase se numara cesiu, strontiu si uraniu slab imbogatit, care, in asociere cu explozivii conventionali, intra in componenta asa-ziselor bombe murdare, de care s-a vorbit intens cu prilejul incidentului de pe aeroportul din Los Angeles, de Ziua Independentei Americii. "Grupurile de rebeli ceceni au relatii cu tari a caror conducere lasa de dorit. Posibilitatea ca aceste substante sa ajunga in posesia unor asemenea tari este extrem de nelinistitoare", a declarat o oficialitate americana care a tinut sa-si pastreze anonimatul. Centrala nucleara de la care s-au produs sustragerile este una dintre cele mai noi din Rusia, ea intrand in functiune abia in decembrie trecut. Autoritatile rusesti au informat de aceste sustrageri Agentia Internationala pentru Energia Atomica (IAEA), care, la randul ei, a instiintat Departamentul American al Energiei. Rusia poseda cam 400 tone de plutoniu, iar expertii occidentali estimeaza ca depozitele respective prezinta un coeficient ridicat de risc, in sensul ca paza nu este corespunzatoare, ceea ce face posibile sustragerile. Tocmai de aceea, expertii guvernamentali occidentali negociaza cu oficialitatile ruse pentru intarirea masurilor de securitate. Luna trecuta, la summitul G-8, tarile occidentale au promis Rusiei un ajutor de 20 miliarde dolari in vederea asigurarii unei protectii adecvate arsenalelor nucleare si depozitelor sale de materiale radioactive. Surse americane au dezvaluit ca agenti iranieni ar fi angajat, intr-un numar de cazuri, discutii cu rebelii ceceni pentru achizitionarea de astfel de materiale. Pe de alta parte, se reaminteste ca in 1996 cecenii au incercat sa detoneze in parcul Izmeilovo din Moscova o bomba care, in afara de explozibil conventional, continea o mare cantitate de cesiu-137. Din fericire, bomba nu a explodat.





















































