Razboi pe NATO

"Dupa Praga"! Sunt probabil cuvintele cel mai des rostite in ultimul an de zile. Iata ca a venit si ziua de dupa. Nici nu ajunsese bine Bush acasa, ca aici s-au relansat disputele in acelasi dulce

"Dupa Praga"! Sunt probabil cuvintele cel mai des rostite in ultimul an de zile. Iata ca a venit si ziua de dupa. Nici nu ajunsese bine Bush acasa, ca aici s-au relansat disputele in acelasi dulce stil neaos. Care sunt marile schimbari pe care le percepe cetateanul? Poate doar schimburi de replici intre Cotroceni, Palatul Victoria, via Kiseleff. Lupta politica intre PSD si PSD a fost reluata in forta, chibitata pe margini de o opozitie inca buimacita de succesiunea evenimentelor. Aparitia lui Podgoreanu cu declaratiile sale surprinzatoare, urmate de replica "fortelor de reactie rapida" din Dealul Cotroceni au marcat finalul unui nou episod din telenovela pesedista "Dragoste si ura". Contrar aparentelor, iesirea lui Podgoreanu, care a remarcat ca PSD nu mai poate conta pe Ion Iliescu - rostind in acest fel, zice el, un gand al multor membri de partid - nu pare a fi intamplatoare. Cel putin daca ar fi sa ne luam dupa tot ceea ce s-a intamplat in ultimele doua saptamani. Mai intai, PSD merge la Cotroceni, unde Nastase lanseaza oficial dezbaterea cu anticipatele, in pofida opozitiei lui Iliescu. Urmeaza apoi momentul Praga, cu gloria sa, cand Iliescu ii taie fata lui Nastase, pentru ca, imediat dupa aceea, un alt moment de incordare intre cei doi sa se observe in Parlament, la discursul presedintelui. La o zi dupa sedinta festiva, presedintelui Iliescu i se comunica, mai pe ocolite, prin vocea lui Podgoreanu, ca partidul nu mai conteaza pe el. Replica survine, ca niciodata, in decurs de numai cateva ore, ca si cand lepadarea partidului de intemeietorul sau ar fi una dintre marile amenintari la adresa sigurantei Romaniei. Pe fond, toate aceste lucruri marcheaza o raceala evidenta intre Ion Iliescu si Adrian Nastase, de un cu totul alt tip decat obisnuitele frecusuri de pana acum. In fapt, este pentru prima oara cand cei doi au opinii total diferite in privinta unui subiect, fara a fi dispusi la negocieri care sa aduca un deznodamant diferit fata de optiunile lor initiale. Nastase nu vrea sa renunte cu nici un chip la ideea anticipatelor si doreste sa discute doar aspectele tehnice ale acestui pas. Iliescu combate anticipatele si vrea doar schimbari care sa nu presupuna un proces electoral. Calculele care se fac in cele doua Palate sunt diferite. Echipa lui Nastase rasuceste sondajele pe toate fetele si mizeaza pe victorie. De aceea, indemnul lui Iliescu ca nici un partid sa nu capitalizeze politic aderarea la NATO nu a picat foarte bine PSD-ului, care se si vedea in campanie cu flamura NATO intr-o mana si cu cea a UE in cealalta. De cealalta parte, Iliescu pare a fi ceva mai conectat la spiritul electoratului si nu pune mare pret pe reactiile de moment ale romanului. Cu un al saselea simt, care i-a fost intotdeauna de folos in actiunea sa politica, Iliescu intuieste ca, la electorat, chestia cu bagatul in NATO tine doar pana cand grohaitul porcului se transforma in ragaitul prea plinului de sarbatori, dupa care se pierde in postul Pastelui, deci nu poate fi un slogan solid de campanie. Pe de alta parte, presedintele Iliescu vrea sa ofere in acest ultim mandat al sau un balon de oxigen alegatorilor, in semn de respect pentru cei care l-au votat, si sa nu le mai bulverseze sirul linistit al zilelor cu o campanie electorala ivita pe nepusa masa. De aici impasul intre Cotroceni si Palatul Victoria. In aceasta disputa s-a ajuns in mare parte si din cauza absentei unei opozitii reale. Reduse la tacere si chinuite de problemele lor interne, partidele din opozitia democratica privesc cum lucruri pe care ar fi trebuit sa le spuna ele natiunii sunt luate in primire de PSD sau de presedinte si transformate in avere in traista aceleiasi familii. Prin miscarea sa destul de abila, Nastase a reusit sa ia opozitiei si ultima sa arma, aceea a motiunilor de cenzura, caci, de spaima alegerilor, nimeni nu se va mai incumeta sa aiba initiativa unui asemenea gest. Intr-un fel este actul de condamnare al opozitiei la anonimat pentru urmatorii doi ani, daca ea respinge in continuare varianta anticipatelor. Iliescu ramane singura voce cu autoritate capabila sa tina piept unui PSD infoiat de suficienta. La nivel mediatic, in lupta dintre cei doi, pierde Nastase. Daca de doi ani presedintele PSD a acumulat bile albe tocmai pentru ca a stiut sa nu se lanseze in discutii in contradictoriu cu presedintele Iliescu, acum se arata de neclintit intr-o chestiune teribil de sensibila la electorat, aceea a declinarii mandatului, sperand ca oamenii nu vor sanctiona o iesire din scena inainte de finalul piesei. In plus, Nastase apare si ca fiul nerecunoscator care se intoarce impotriva tatalui si-i forteaza mana. Ar fi poate timpul ca Nastase sa stabileasca clar un termen la care toata dezbaterea anticipatelor se incheie definitiv, iar, daca va fi cazul, sa demonstreze ca a invatat si sa piarda cu eleganta o disputa. Poate atunci vom afla si noi in ce altceva decat alegeri anticipate consta strategia de dupa Praga a guvernului.