PROGNOZA Vremea se încălzeşte în următoarele două săptămâni. Ce temperaturi vor fi în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti bune date de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea se va încălzi treptat, iar maximele termice se vor apropia de normalul perioadei.

În Banat, vremea se va încălzi semnificativ, în intervalul 6-8 ianuarie devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Între 9 şi 11 ianuarie va fi mai caldă decât de obicei, cu medii regionale ale temperaturilor maxime de 6 — 8 grade şi minime în jurul pragului de îngheţ. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, se vor înregistra în continuare valori termice mai ridicate decât în mod obişnuit.

Astfel, în medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 8 grade, iar cele minime, între—3 şi 0 grade. Până spre 7 ianuarie se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, posibil, local, moderate cantitativ, iar apoi vor predomina ploile. De asemenea, vor fi condiţii de polei.

În Crişana, vremea se va încălzi încă din primele zile, maximele termice trecând la valori pozitive începând din 6 ianuarie, dată de la care nici minimele nocturne cu vor coborî, în medie, sub—3 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, deşi în uşoară scădere, valorile termice diurne se vor menţine peste cele normale, maximele fiind, în medie, cuprinse între 3 şi 7 grade.

Temperaturile minime se vor înscrie în ecartul—3 la 0 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe, cu excepţia intervalului 6-7 ianuarie, când pot fi şi moderate cantitativ. Vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori pe 4 şi 5 ianuarie, apoi vor predomina ploile, iar în unele zile vor fi condiţii de polei.

În Transilvania, vremea se va menţine rece la începutul intervalului, deşi valorile termice vor creşte încă din prima zi. Între 7 şi 13 ianuarie, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal pentru această perioadă, media regională a maximelor urmând a fi cuprinsă între 1 şi 4 grade, iar cea a minimelor, între—5 şi—1 grad. Între 14 şi 17 ianuarie, deşi în uşoară scădere, valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale, cu maxime cuprinse, în medie, între 0 şi 3 grade şi temperaturi minime ce se vor încadra între—7 şi — 3 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant ninsori, cu probabilitate mai mare de apariţie în prima săptămână şi în intervalul 11-13 ianuarie. Izolat, vor fi condiţii de polei.

În Maramureş, vremea se va menţine rece în primele zile, deşi valorile termice vor fi în creştere treptată. Între 6 şi 13 ianuarie, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal pentru această perioadă, media regională a maximelor urmând a fi cuprinsă între două şi 5 grade, iar cea a minimelor, între—5 şi—1 grad.

În perioada 14 — 17 ianuarie, deşi în uşoară scădere, valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale, cu maxime cuprinse, în medie, între 0 şi 3 grade şi temperaturi minime ce se vor încadra între—6 şi—3 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe, predominant ninsori, cu probabilitate mai mare de apariţie în prima săptămână şi în intervalul 11-13 ianuarie, iar izolat vor fi condiţii de polei.

În Moldova, vremea va rămâne rece în primele zile ale intervalului de prognoză, dar valorile termice vor fi în creştere. Regimul termic va fi mai ridicat decât în mod normal, în intervalul 7-13 ianuarie, media regională a maximelor urmând a se situa între două şi 5 grade, iar cea a minimelor, între—5 şi 0 grade.

Între 14 şi 17 ianuarie, deşi în uşoară scădere, valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale, cu maxime cuprinse, în medie, între 1 şi 4 grade şi minime ce se vor înscrie în ecartul—7 la—4 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe, predominant ninsori, cu probabilitate mai mare de apariţie în prima săptămână. Izolat, vor fi condiţii de polei.

În Dobrogea, regimul termic va deveni treptat unul mai cald, cu precădere în perioada 6-13 ianuarie, când temperatura va oscila între 6 şi 9 grade Celsius. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, media acestora fiind sub minus două grade, între 4 şi 6 ianuarie, urmând apoi să se situeze în jurul valorii de zero grade. În prima săptămână vor fi ninsori în general slabe pe 4 şi 5 ianuarie, apoi vor predomina ploile, iar pe 6 şi 7 ianuarie se poate produce polei. În a doua săptămână de prognoză se vor semnala ploi slabe, cel mai probabil între 11 şi 13 ianuarie.

În Muntenia, vremea se va încălzi, astfel încât începând cu 6 ianuarie, valorile termice vor deveni pozitive. În acelaşi timp, minimele nu vor mai coborî sub—5 grade Celsius. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va produce o uşoară răcire, astfel că pe 17 ianuarie temperatura maximă, în medie regională, va fi în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va scădea spre—5...-4 grade.

Precipitaţiile, pe 4 şi 5 ianuarie mai ales ninsori, apoi predominant ploi, vor fi slabe şi moderate, cu probabilitatea mai mare de apariţie până pe 8 ianuarie, favorizând local producerea poleiului. Ulterior, aria acestora se va restrânge, urmând a fi şi zile lipsite de precipitaţii.

În Oltenia, vremea va continua să se încălzească, astfel că maximele vor deveni, în medie regională, pozitive începând cu 6 ianuarie, dată de la care temperaturile minime nu vor mai coborî sub—4 grade Celsius. Între 9 şi 13 ianuarie, se vor înregistra valori diurne, în medie, de până la 5 grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa între—3 şi 0 grade.

Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va produce o uşoară răcire, astfel că pe 17 ianuarie temperatura maximă, în medie regională, va fi în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va coborî spre—4 grade. Pe 4 şi 5 ianuarie vor fi mai ales ninsori, apoi vor predomina ploile, slabe şi moderate, posibil mai însemnate cantitativ în intervalul 6-7 ianuarie, favorizând local producerea poleiului. În a doua săptămână, aria precipitaţiilor se va restrânge, fiind şi zile în care acestea vor lipsi.

La munte, procesul de încălzire va fi semnificativ începând din 6 ianuarie, urmând a se înregistra valori termice normale pentru această perioadă, între—3 şi—1 grad Celsius, iar în cele mai calde zile, media valorilor termice maxime se vor încadra între zero şi 4 grade Celsius. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între—6 si—2 grade, cu excepţia primelor doua nopţi şi sfârşitul intervalului, când vor fi mai coborâte. Vor fi condiţii de ninsoare, îndeosebi în intervalul 5-9 ianuarie.

Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite