Profu'-pistolar" a făcut puşcărie pentru luare de mită | adevarul.ro

Profu'-pistolar" a făcut puşcărie pentru luare de mită

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Profesorul Jane Ilie de la Liceul CFR Craiova care a împuşcat un elev în mână cu un pistol cu bile de cauciuc în timpul orelor de curs a fost suspendat din funcţie până la definitivarea

Profesorul Jane Ilie de la Liceul CFR Craiova care a împuşcat un elev în mână cu un pistol cu bile de cauciuc în timpul orelor de curs a fost suspendat din funcţie până la definitivarea anchetei. În urma verificărilor, s-a stabilit că "profesorul-pistolar" a mai avut probleme cu legea, făcând închisoare, în 1991, pentru luare de mită, infracţiune pentru care a fost condamnat la 3 ani de închisoare.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Angela Soare, profesorul riscă să fie exclus din învăţământ. "A fost chemat ieri (miercuri - n. r.) la comisia de cercetare şi a refuzat să se prezinte, fiind reprezentat de avocatul său", a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Dolj.

Elevul de 15 ani împuşcat de Jane Ilie, dirigintele clasei unde băiatul învăţa, a mers la spital abia după o lună de la producerea incidentului. Poliţiştii au început cercetările şi au stabilit că adolescentul, elev în clasa a IX-a la Liceul CFR din Craiova, a fost împuşcat de către profesorul de matematică Jane Ilie (58 ani), care îi este şi diriginte, incidentul având loc în timpul orelor de curs. Profesorului i-a fost întocmit dosar penal şi este cercetat în stare de libertate pentru vătămare corporală.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite