Proclamarea statului Palestina - amanata sine die | adevarul.ro

Proclamarea statului Palestina - amanata sine die

Publicat:
Ultima actualizare:
0

* Armata israeliana distruge ultimele ramasite din Cartierul General palestinian * Birourile "Reuters" din Ramallah, ocupate de Tsahal

Yasser Arafat a anuntat componenta noului guvern al Autoritatii Autonome Palestiniene chiar in ajunul noii intalniri George Bush - Ariel Sharon, de la Washington. Este un cabinet restrans, ale carui portofolii au fost reduse de la 31 la 21, el avand ca obiectiv prioritar problemele de securitate. Comentand componenta lui, cotidianul parizian "Le Figaro" il considera un "cabinet al ultimei sanse", prin care Arafat vrea sa dea Autoritatii Autonome o alura mai apropiata de cea a unui adevarat stat. Cea mai importanta noutate este intrarea in cabinet a unui bancher, fost functionar international bine apreciat in Occident. Este Salam Fayed, director pentru Palestina al Arab Bank si ex-responsabil al FMI in teritoriile palestiniene. Este raspunsul concret al lui Arafat la cererile de transparenta financiara formulate de Washington si ansamblul statelor donatoare. I s-a mai cerut lui Arafat sa reformeze serviciile de securitate, drept pentru care a creat postul de ministru de Interne, in care a desemnat un vechi companion de lupta, gen. Abdelrazek Yehied. Numai ca noul guvern ilustreaza si o anume izolare a lui Arafat, grupurile radicale FPEP si FDEP, cat si islamistii integristi din Hamas organizatoarele atenratelor teroriste antiisraeliene refuzand sa i se alature. Ieri, Cartierul General din Ramallah, Muqataa, al lui Arafat a fost atacat iarasi de armata israeliana, ca raspuns la ultimele atentate teroriste. Din imobilul in care a fost asediat Arafat a mai ramas doar inceputul unui etaj, mai mult ori mai putin locuibil, toate geamurile fiind sparte, iar prin camera lui de dormit trecand un obuz. Tot ieri, soldati israelieni au ocupat birourile agentiei de presa Reuters, soldatii instalandu-se la intrarea in imobilul de sase etaje, in timp ce altii si-au improvizat o baza la etajul al patrulea. Imediat, responsabili ai agentiei de stiri au protestat la comandamentul armatei israeliene. Contactat de Reuters, purtatorul de cuvant al Tsahal a sustinut ca "ocuparea imobilului este pe termen limitat si a fost motivata de locul strategic al cladirii". Intre timp, dupa Mubarak, la Washington, a sosit Sharon, premierul israelian dorind cu orice pret sa-l inlature pe Arafat din jocul politic mondial. Bush inca oscileaza sau chiar a dat inapoi in aceasta directie, insa, in problema proclamarii statului Palestina, el a pus surdina initiativei. Este, se pare, targul ce-l va face cu Sharon.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite