Problema fundamentala a invatamantului: degradarea lenta si continua

Invatamantul romanesc se afla, potrivit specialistilor din MEC care au finalizat recent raportul "Starea invatamantului", pe o panta care inclina spre o pierdere continua de calitate. Desi numarul de

Invatamantul romanesc se afla, potrivit specialistilor din MEC care au finalizat recent raportul "Starea invatamantului", pe o panta care inclina spre o pierdere continua de calitate. Desi numarul de studenti a crescut continuu in ultimii ani, mediul universitar nu se imbunatateste, ci dimpotriva, exista o tendinta de transformare a universitatilor in "uzine de fabricat diplome". Masura acestor "performante" este data de produsul activitatii universitare: absolventul, din cauza a tot mai multe lacune in pregatirea teoretica, este tot mai rupt de viata si de meseria pe care si-a ales-o. La degradarea lenta si continua a invatamantului superior din Romania concura reteaua supradimensionata si dezechilibrata a institutiilor de invatamant superior, performantele slabe obtinute atat de studenti, cat si de cadrele didactice, degradarea continua a bazei materiale a universitatilor, lipsa unei corelatii a invatamantului superior cu cerintele fortei de munca si, nu in ultimul rand, inconsecventa aplicarii recomandarilor UE la nivelul celulelor de baza ale vietii universitare. Reteaua oficiala a institutiilor de invatamant superior din Romania a ajuns de la 45 in 1990 la 140 in 2001, ceea ce inseamna o universitate la 100.000 locuitori in varsta de munca. Cel putin numeric, aceasta este supradimensionata, in plus distributia nu este bine echilibrata (in Bucuresti functioneaza o treime din total). Elanul postrevolutionar a cuprins nu doar invatamantul particular, ci si pe cel de stat. S-au infiintat universitati de stat pe un teren cu totul gol (Targoviste, Alba Iulia), numarul de specializari a crescut exploziv, iar numarul cadrelor didactice a ramas relativ constant, ceea ce a dus la o scadere a actului didactic. O analiza a rezultatelor obtinute de studenti si de cadrele didactice in ultimii ani conduce la ideea unui declin al acestora. Evaluarea externa a universitatilor arata ca, atunci cand candideaza pe piata fortei de munca, studentii obtin rezultate mult mai slabe decat pe parcursul facultatii. Nici cadrele didactice nu mai publica articole de specialitate originale in reviste internationale, ca pana in 1990. Calitatea procesului didactic sufera profund si prin faptul ca un profesor preda la 4-5 universitati. Datorita inertiei pe care o au universitatile de stat, acestea continua sa produca pe piata specialisti care isi gasesc tot mai greu loc de munca. Desi nu exista instituita nici o modalitate pentru a obtine date precise referitoare la insertia absolventilor pe piata muncii, acest lucru ar fi foarte util in orientarea politicii generale a MEC, in anticiparea tendintelor de pe piata fortei de munca. La nivelul universitatilor nu exista, inca, o preocupare evidenta pentru a pune in contact studentul cu realitatea socio-economica. Pentru ca multi studenti sunt preocupati sa-si gaseasca un loc de munca inca din timpul studiilor, pregatirea lor teoretica este afectata. Nici procesul didactic nu este in regula: cadrele didactice se bazeaza exclusiv pe monologul pe care-l sustin la catedra, iar studentii devin simpli copisti. Desi din 1990 incoace la nivel legislativ au avut loc initiative notabile (Legea nr. 88/1993 privind acreditarea) si modificari necesare (Legea invatamantului, de exemplu), procesul de degradare a invatamantului superior continua. Uimitor cum, daca au reusit sa radiografieze atat de corect situatia, specialistii ministerului nu reusesc sa intreprinda nimic macar pentru stoparea degradarii acestuia.