Preturile curentului si caldurii sunt cele mai mari din tara
Corpul de Control al primului-ministru va incepe o verificare privind investitia de 20 milioane dolari facuta de CET Suceava pentru modernizari, a declarat premierul Adrian Nastase, in cadrul
Corpul de Control al primului-ministru va incepe o verificare privind investitia de 20 milioane dolari facuta de CET Suceava pentru modernizari, a declarat premierul Adrian Nastase, in cadrul videoconferintei cu prefectii. Acesta s-a aratat foarte nemultumit de faptul ca energia termica produsa la Suceava este cea mai scumpa din tara, tarifele fiind aproape de doua ori mai mari decat la alte centrale din judet. "Acolo este vorba de o gaura de 20 milioane de dolari. Mi se pare un gest iresponsabil sa importi huila din Africa de Sud sau Australia, cand noi ne chinuim sa producem aici carbune care, cu tot cu subventii, este mai ieftin", a precizat Nastase. In plus, a adaugat premierul, numai in doua luni pierderile centralei s-au ridicat la aproximativ 12 miliarde lei. "Poate ca aceste pierderi se incadreaza in limitele obisnuite ale sistemului si pot parea mai putin semnificative in comparatie cu pierderile Termoelectricii, care au fost anul trecut de 400 milioane dolari", a precizat seful Executivului. Premierul, care a vizitat Suceava saptamana trecuta, a atras atentia ca si energia electrica produsa acolo are un pret extrem de ridicat in comparatie cu alte zone ale tarii.





















































