Pretul NATO

Peste 90 la suta din romani au fost anul trecut de acord cu intrarea Romaniei in NATO. In 2001 Romania a fost primul stat nemembru al Aliantei care a trimis militari in Afganistan in sprijinul

Peste 90 la suta din romani au fost anul trecut de acord cu intrarea Romaniei in NATO. In 2001 Romania a fost primul stat nemembru al Aliantei care a trimis militari in Afganistan in sprijinul trupelor americane. Ca mai mereu in toata istoria noastra insa, Romania nu poate obtine nimic fara un tribut de sange. In '89, tara noastra a fost singura din lagarul comunist care a platit cu sange eliberarea. Acum, Romania isi pecetluieste invitatia in NATO tot cu sange. Doi militari romani aflati in Afganistan sub steagul Aliantei au fost asasinati miseleste. Militarii romani nu se aflau intr-o misiune de lupta directa. Nu a existat un schimb de focuri. Cei doi ardeleni executasera o actiune umanitara aducand alimente, medicamente si apa intr-o localitate de afgani unde sprijinul NATO este singurul mod de subzistenta. Contextul politico-diplomatic special a facut ca Romania sa-si asume anumite angajamente pentru a fi admisa in Alianta. Ca ele au fost sau nu disproportionate fata de ce a obtinut politic Romania sau fata de forta economica a tarii nu mai are nici o relevanta. Acum Romania are datoria sa-si respecte pana la ultima virgula promisiunile facute NATO si Statelor Unite. Ca urmare, Romania va continua sa aiba militari combatanti atat in Afganistan, cat si in Irak, in ciuda faptului ca tari cu legaturi speciale cu SUA, precum Turcia sau Japonia, au anuntat ca amana sau anuleaza trimiterea de militari in teatrele de lupta. Ca urmare, statistic vorbind, opinia publica din Romania trebuie sa se astepte oricand la noi sacrificii umane. Acum cateva zile, doar o minune a facut ca in atentatul asupra comandamentului italian din Irak, unde se afla si contingentul romanesc, sa nu se inregistreze victime si printre militarii romani. Sute de mii de soldati din 30 de natiuni se afla astazi cu pusca in mana antrenati in razboiul contra terorismului. Devine insa tot mai clar ca acest razboi propriu secolului XXI nu poate fi castigat numai de militari. Dupa 11 septembrie, America a pregatit si condus cu succes campaniile militare din Afganistan si Irak. Regimul taliban si cel al lui Saddam au fost inlaturate. Eficienta in lupta nu a fost insa dublata de eficienta in politica. In Afganistan, la doi ani dupa inlaturarea talibanilor, nu exista in continuare nici stat, nici sistem politic, nici un climat cat de cat de siguranta. In ciuda miliardelor de dolari aruncate acolo, saracia e aceeasi, iar triburile isi continua existenta in legea lor. Probleme similare apar si in Irak. Dupa ce au cucerit in numai cateva saptamani Bagdadul, americanii nu au mai stiut ce sa faca dupa aceea. Inainte de plecarea bombardierelor de pe portavioane ar fi fost nevoie ca planurile politice postconflict sa fi fost desenate pana la detaliu. In realitate se pare ca nu a existat nimic. S-au desfiintat armata, politia si administratia lui Saddam. De la controlul absolut si criminal asupra poporului s-a ajuns la un haos la fel de criminal. Militarii americani nu au cum sa faca fata problemelor religioase, sociale si economice aparute, din care deriva si problemele de securitate. La cozi de kilometri stau si soldati, si colonei irakieni din armata desfiintata, pentru a-si primi ajutorul lunar de 40 de dolari din partea administratiei SUA. Pur si simplu, este o naivitate sa se creada in democratizarea peste noapte a unor asemenea state, chiar daca inalti oficiali americani au cautat la Bucuresti asemanari intre tranzitia irakiana si cea romaneasca. Acum, tot mai putini americani au ajuns sa sprijine interventia in Irak, in timp ce tot mai multi irakieni doresc prezenta americana in Irak. Dar ce folos! Irakul a devenit un magnet pentru toti fundamentalistii lumii arabe, iar orice american sau occidental aflat acolo, indiferent de misiunea sa, este pentru ei o tinta legitima. S-a ajuns astfel ca la Bagdad sa fie aruncate in aer sediul ONU si sediul Crucii Rosii, omorandu-se fara crutare nu numai americani, ci si irakieni, multi dintre ei bolnavi si lipsiti de aparare. Lipsa strategiei politice este atat de evidenta, incat America nu a reusit sa gaseasca la Kabul sau Bagdad nici macar lideri credibili pe care sa-i impuna in propriile tari pentru ca America sa nu mai dea senzatia de tara ocupanta. La fel ca si in alte parti, inclusiv in Europa, se pare ca ce e bun la Washington, nu e intotdeauna bun si pentru utilizare locala... Situatiile tulburi din Afganistan si Irak sunt incercari dificile in razboiul impotriva terorii pe care l-a inceput America. Ajung sa fie puse sub semnul intrebarii inclusiv misiunile de mentinere a pacii, umanitare si de reconstructie. Nu se mai vorbeste nici macar de disensiunile americano-europene in cazul razboiului impotriva lui Saddam. Ce se intampla acum acolo este un pericol pentru toata lumea. In mod obisnuit, Statele Unite ca singura superputere a lumii au o abordare globala a lucrurilor, in economie sau in politica. In cazul razboiului din Orientul Mijlociu in mod paradoxal SUA nu se apleaca suficient asupra cheii intregului conflict care se afla in Orientul Apropiat, in nesfarsitele confruntari israelo-palestiniene. Sute de militari, intre care, iata, si doi romani, au murit pe frontul razboiului anti-terorist, luptand impotriva barbariei si fanatismului. Din nefericire, vor urma si altii. Pentru ca sacrificiul lor sa aiba o noima, nu e nevoie doar de militari superantrenati si generali capabili, ci si de politicieni curajosi care sa gaseasca o solutie la o criza veche deja de mai bine de o jumatate de secol.