Presedintia OSCE 2001 - un test al diplomatiei romanesti incheiat cu succes
Pe parcursul anului 2001 Romania a detinut o functie de importanta majora in planul relatiilor internationale multilaterale - presedintia in exercitiu a OSCE. In cele 12 luni de mandat diplomatia de
Pe parcursul anului 2001 Romania a detinut o functie de importanta majora in planul relatiilor internationale multilaterale - presedintia in exercitiu a OSCE. In cele 12 luni de mandat diplomatia de la Bucuresti a avut ocazia de a aduce Romania in prim-planul politicii internationale, prezidand, cu succes, dupa cum au apreciat reprezentanti ai NATO, SUA, Frantei, Rusiei sau Germaniei, singura organizatie in care interesele marilor actori ai mapamondului de pe trei continente se regasesc la o singura masa. Inceputa la 1 ianuarie, intr-o perioada in care noile provocari ale securitatii mondiale mocneau nebanuite, presedintia romana a OSCE a incercat, si a reusit in buna masura, inca inainte de 11 septembrie, sa coaguleze interesele celor 55 de membri ai OSCE in directia prevenirii conflictelor si intaririi securitatii. Cu ajutorul NATO si al Uniunii Europene, pentru colaborarea carora Romania a pledat in momenul preluarii mandatului sau la conducerea organizatei, OSCE a prevenit in Macedonia ceea ce ar fi putut deveni un alt conflict sangeros in spatiul balcanic. In perioada presedintiei romanesti, OSCE si-a redeschis biroul de la Belgrad, a deschis unul nou in Cecenia si a contribuit la solutionarea unor conflicte vechi sau la normalizarea situatiilor post-conflict. Pe langa succesul interventiei diplomatice NATO-UE-OSCE in Macedonia, mandatul romanesc la presedintia OSCE a avut de asemenea o contributie importanta la desfasurarea alegerilor din Kosovo si, nu in ultimul rand, la incheierea planului de pace pentru sudul Serbiei. Dupa atacurile teroriste impotriva Statelor Unite si declansarea razboiului impotriva terorismului, presedintia romana a OSCE a pus accentul pe lupta cu terorismul, la Reuniunea Ministeriala OSCE de la Bucuresti fiind adoptat un Plan de actiune pentru lupta impotriva terorismului.





















































