Premierul nu ştie unde se operează
0Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu a luat încă o decizie privind data şi locul operaţiei pe care o va suferi la genunchi, conform biroului de presă al guvernului. Comunicatul oficial infirmă
Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu a luat încă o decizie privind data şi locul operaţiei pe care o va suferi la genunchi, conform biroului de presă al guvernului. Comunicatul oficial infirmă speculaţiile potrivit cărora premierul va fi operat în Franţa, în jurul datei de 20 noiembrie, şi anunţă că atunci când o asemenea decizie va fi luată, va fi dată publicităţii. În această perioadă, premierul Călin Popescu Tăriceanu urmează programul de recuperare medicală sub coordonarea echipei de medici români, care îi supraveghează starea de sănătate de la momentul producerii accidentului. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat, în 25 iulie, într-un accident de motocicletă, în apropiere de localitatea Corbeanca. Atela gipsată pusă iniţial a fost înlocuită ulterior cu o orteză. (Delia Budurcă)























































