Povestea unui "scamatoriu"

Editura Nemira lanseaza astazi cartea-album Regele Scamator Stefan Iordache de Ludmila Patlanjoglu. Volumul, ilustrat cu desene oferite de prietenul actorului, pictorul Sorin Ilfoveanu, cuprinde

Editura Nemira lanseaza astazi cartea-album Regele Scamator Stefan Iordache de Ludmila Patlanjoglu. Volumul, ilustrat cu desene oferite de prietenul actorului, pictorul Sorin Ilfoveanu, cuprinde confesiuni, marturii, intamplari inedite legate de viata si creatia lui Stefan Iordache - un histrion pana in maduva oaselor, un "scamatoriu" asa cum ii spunea, premonitoriu, bunica sa. Criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu a scris si un alt volum de succes: La vie en rose cu Clody Bertola, distins cu Premiul Criticii. De ce acum o carte despre Stefan Iordache? Pentru ca, spune autoarea: "Biografia sa a dat splendoare regala profesiunii de actor. Timp de 40 de ani nu a fost previzibil, nu a fost repetabil, a ramas mereu o surpriza. Pentru el, singurul hobby e viata. Stie sa se uite la un copil, la o femeie, la o floare, sa traiasca fericit intr-o curte cu iarba si pomi." Volumul a aparut cu sprijin acordat de: Primaria Municipiului Bucuresti, Bank Post, Fundatia Florin Calinescu, BCR, ArCUB, GENESIS International, NOU Print, PRIMERA Communications. Fragmente din aceasta carte au fost publicate initial in revista Adevarul literar si artistic, editata de cotidianul Adevarul.

Stefan Iordache: "Spatiul romanesc s-a uratit"

- Pe 25 decembrie 1989, ai aparut la televizor, atragand atentia asupra profitorilor ce s-ar putea ivi in acele momente de deruta. Un discurs care, in euforia de atunci, suna defetist. - Din pacate, am avut dreptate. Ce-am spus s-a intamplat. S-a nascut o criza de incredere si de speranta. Tot spatiul romanesc s-a uratit. Au aparut oameni cu alte preocupari decat cele pe care le aveau pana atunci, care s-au erijat in lideri si ne dau lectii. - Dar actorul? A fost afectata si conditia sa? - Cu siguranta. Ceva s-a degradat. "Uite-l p-ala!" - si te arata cu degetul. Hlizeala asta fata de actor ma jigneste. Comentariile care se fac, fie cu tenta politica, fie cu tenta personala. Incercarea de a scormoni in vietile noastre intime... Actorul a ajuns un fel de saltimbanc. Se cauta in viata ta altfel decat inainte... Vor sa-ti afle iubitele, amantele, pe unde mergi, ce faci, ce mananci. Artistul este un mister si trebuie sa ramana un mister. In sfarsit, exista un dezinteres total al celor care ne conduc fata de teatru, de cultura. Multe partide politice atrag actori de partea lor. Bineinteles, pentru propaganda electorala. Apoi ii uita. Cei care ne conduc nu prea vin la teatru, nu prea se inghesuie sa ne intrebe ce mai facem. Eu nu ma plang. Am fost liber intotdeauna, si inainte de '89, si acum. Pentru ca mi-am creat aceasta libertate. "Credeti, si Adevarul va va elibera!" - spune Iisus. In afara acestei chemari catre indumnezeire, nu exista libertate, ci numai libertati partiale pe care le cucerim. - De ce, totusi, e nevoie de actori in acesta lume nesigura si confuza? - Pentru ca actorul este purtator de viata si speranta. - Unul dintre paradoxurile societatii romanesti actuale este Teatrul National din Craiova. Esti unul dintre partasii acestui miracol. - Craiova face parte din spatiul in care am crescut. Acum, sa ma ierte craiovenii, orasul s-a uratit rau. Exista insa o insula, un loc ales, impresionant si prin arhitectura: Teatrul National. Aici, colegii mei, care nu prea ies prin oras, ca nu prea e de iesit, se retrag ca intr-o oaza ce le da speranta ca va fi mai bine si mai frumos. Miracolul a inceput mai de mult, de cand lucrau acolo Cristian Hadji-Culea si Mircea Cornisteanu. Pe treptele puse de acesti doi oameni a urcat Silviu Purcarete. La Craiova, de la director la portar, toti creeaza aceasta atmosfera fantastica. Nu se intarzie, nu se lipseste, fiecare stie ce are de facut. Acolo nu exista notiunea de "vedeta", toata lumea e la fel de importanta. Asta este, sa zicem, diferenta intre stilul de a conduce al lui Boroghina si cel al lui Sararu. E o atmosfera minunata, pe care, la o alta temperatura, am intalnit-o doar in studentie. (...) - Voi trei ati cucerit cu Titus Andronicus marile capitale ale lumii. Cum te-ai simtit din nou departe de casa? - A fost obositor. Nu am cunoscut decat drumul intre hotel si teatru. Mi-a fost greu sa ma adaptez. Diferentele de fus orar, uneori foarte mari, ma tulbura. In Australia, a trebuit sa joc cand in Romania era 3 dimineata. Pentru mine, cum ti-am mai spus, este important sa-mi fac meseria cu sfintenie, si pentru asta am nevoie de concentrare si odihna. Pe unde am trecut, am fost primiti foarte bine. Cronicile au fost elogioase. Eram aplaudati la scena deschisa zeci de minute si in Europa, si in Canada, Japonia sau Australia. A existat totusi in aceste turnee de triumf ceva care m-a afectat profund. Ce mi-au auzit urechile pe acolo... Oamenii pe care i-am intalnit, bastinasi si romani din diaspora, sunt prost informati in legatura cu ceea ce se intampla in Romania. Este o nedreptate revoltatoare! Sau poate e o intamplare bine dirijata. Noi, romanii, suntem considerati un popor de handicapati. Se mirau cum e posibil sa realizam un spectacol ca Titus Andronicus sau pelicule ca cele din Saptamana filmului romanesc de la Montreal, unde a fost prezentat un medalion Dan Pita, dar si ecranizarea lui Serban Marinescu dupa Cel mai iubit dintre pamanteni. Pana acum, cultura nu a fost un ambasador prin tarile prin care am calatorit. Si e bine ca a devenit. Oamenii vor intelege, in felul acesta, ca ceva se misca in Romania. Fac parte dintr-un teatru mare si important. Este unul dintre putinele lucruri care ne reprezinta in lume la ora actuala. (Fragment din volumul Regele scamator Stefan Iordache de Ludmila Patlanjoglu (Editura Nemira)