Porcii si mistretii | adevarul.ro

Porcii si mistretii

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O scroafa a lovit geamul unei cantine din Mamaia. Un vier a luat in colti un tub cu lotiune de plaja expirata si, scarbit, s-a aruncat de pe digul portului vechi. Corpul sinucigasului a plutit in

O scroafa a lovit geamul unei cantine din Mamaia. Un vier a luat in colti un tub cu lotiune de plaja expirata si, scarbit, s-a aruncat de pe digul portului vechi. Corpul sinucigasului a plutit in deriva, pana la plaja Trei papuci. Vanatorii, pescarii si trupele speciale tocmai ieseau cu taburile din stuful in flacari. Doua vedete au lansat grenade antisubmarin si antimistret. Lesul s-a scufundat in dreptul hotelului Iaki, putin dupa ora 16. Trei englezi, rataciti in zona pentru ca n-au mai gasit bilete la Varna, s-au urcat in palmierii de la Cazinou, pariind pe vanatori cu 3:1. Trupele de desant incercuisera Hanul piratilor, tragand de la sold dupa doua animale ascunse sub ponton. Dinspre Kogalniceanu se auzeau Mig-uri... Confruntarea om-natura, dusa cu armament de razboi, e posibil sa ne mai apropie putin de NATO. De Balaton si performantele Ungariei in materie de turism ne cam indeparteaza. Ganditi-va cum suna stirea: armata trage cu tunul in niste animale salbatice refugiate printre turistii dintr-o statiune romaneasca, fata cu stirea: grecii inchiriaza caini si pisici, pe timpul verii. Proprietarii caselor de vacanta au observat ca nemtii care sunt cazati in vilele grecilor par sensibili la astfel de "dotari". Omul, care nu are timp si energie sa ingrijeasca un animal de companie tot anul, vrea un catelus pe durata sejurului. De ce sa nu-i dai ceea ce vrea clientului? Nu spune nimeni sa cazezi mistretul intr-un single, sau sa ia o camera din vila, impreuna cu o familie cu trei copii. Dar un comportament ceva mai milostiv cu "turistii" sositi in Mamaia din intamplare ar fi fost, poate, ceva mai profitabil. Daca, in loc sa-i omoare, i-ar fi capturat si "cazat" intr-o micro-rezervatie, nu capata statiunea o atractie in plus? Asa, a obtinut doua-trei lesuri. In fond, tot constantenii sunt de vina pentru invazie. Nu toti, evident, ci doar acei porci care au defrisat, pentru vile, padurea mistretilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite