Populația României scade, iar vârstnicii vor fi mai numeroși decât tinerii. Raport îngrijorător al ONU
0Numeroase state se confruntă cu îmbătrânirea populației, printre care și România. Numărul locuitorilor scade alarmant, iar peste un deceniu ar urma să ajungă la nivelul de după Al Doilea Război Mondial, se arată într-un raport al Națiunilor Unite.
În plus, în următorii 10 ani numărul tinerilor va fi mai mic decât cel al persoanelor mai în vârstă. În spatele acestei scăderii alarmante a populației, susțin experții, se află creșterea vârstei medii, scăderea natalității, accesul din ce în ce mai mare la asistență medicală și creșterea speranței de viață.
Conform estimărilor, la fiecare 10 ani ne confruntăm cu pierderea a câte un milion de persoane, iar scăderea semnificativă a oamenilor activi situează România în categoria statelor care înregistrează cel mai mare declin demografic.
Peste șapte ani, mai exact în 2031, cei vârstnici vor fi mai numeroși decât cei tineri, iar diferența va crește și mai mult ulterior. De asemenea, vârsta medie a oamenilor continuă să crească, nu numai în țara noastră, ci la nivel mondial.
Pe lângă fenomenul mondial de amânare a momentului întemeierii unei familii în statele dezvoltate, România va trebui să facă față unui moment care va marca o schimbare subită în ceea ce privește numărul persoanelor angajate și numărul celor care nu au un loc de muncă: cel în care decrețeii se va pensiona.
Astfel, vorbim despre consecințele îmbătrânirii rapide a populației: economia va cunoaște o creștere lentă, iar bugetul de stat va trebui să facă față unei reduceri uriașe a nivelului impozitelor colectate.
Totodată, în cazul în care prezentul sistem de pensii publice este păstrat, pensiile de stat vor reprezenta o cheltuială din ce în ce mai greu de suportat, ca și presiunea asupra sistemului de sănătate exercitată de populația îmbătrânită.