Poliţia Română recomandă șoferilor să-și echipeze mașinile cu anvelope de iarnă. Amenzile sunt usturătoare

0
Publicat:

Poliţia Română a transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece.

Șoferii de troleibuz s au plâns că sunt puși să circule cu anvelope de vară pe timp de iarnă jpeg

„ATENŢIE! Pentru deplasarea pe suprafeţe carosabile acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă, legislaţia rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă! Este important să respectăm această regulă pentru siguranţa noastră şi a celorlalţi participanţi la trafic”, a transmis, duminică, Poliţia Română, pe pagina de Facebook.

Totodată, poliţiştii rutieri din mai multe judeţe ale ţării au făcut recomandări pentru această perioadă, în condiţiile în care meteorologii anunţă răcirea accentuată a vremii, precipitaţii în mai multe zone ale ţării şi ninsori în zonele montane.

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să marească distanţa în mers şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

Ce amendă riscă șoferii dacă nu au cauciucuri de iarnă

Pedepsele pentru cei prinși cu mașina pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, polei sau gheață, dar fără cauciucuri de iarnă sunt destul de aspre.

Penalizarea este cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă, adică între 1485 de lei și 3300 de lei. În plus, polițiștii pot reține și certificatul de înmatriculare auto, fără de care șoferii nu pot circula cu respectivul autoturisme.

Certificatul este înapoiat doar atunci când se face dovada remedierii problemei pentru care a fost reținut, în speță montarea cauciucurilor de iarnă. În plus, dacă un șofer este implicat într-un accident auto și mașina pe care o conducea nu avea cauciucuri de iarnă, iar drumul era acoperit cu zăpadă sau gheață, nu va putea beneficia de acele despăgubiri garantate prin asigurarea auto. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite