Poetul-docher din Deltă

N-a realizat multe în viaţă, cine să-l califice repede la categoria "oameni de succes" când topurile cu miliardari se fac din goana Mercedesului? La Sulina, lumea vorbeşte că în Şantierul

N-a realizat multe în viaţă, cine să-l califice repede la categoria "oameni de succes" când topurile cu miliardari se fac din goana Mercedesului?

La Sulina, lumea vorbeşte că în Şantierul naval mai muncesc şapte directori şi trei muncitori, şi-atunci unde să se situeze Siatchin? Unii l-au găsit situat într-un fotoliu, citind din poeziile lui Eminescu. Lipoveanul Siatchin nu prea cunoaşte din clasicii ruşi, dar este "doctor" în Eminescu.

Ivan Siatchin din Sulina a fost mulţi ani docher în port, acum este om de serviciu la liceul din localitate. Are o
curte cu casă la Sulina şi un copil, un băiat care nu-l face de ruşine. N-are nevastă, dar zice că "se descurcă". Când atâţia oameni de succes au probleme acute şi cronice, Siatchin de la Sulina se descurcă.

"La 11 ani recitam pe nerăsuflate <> !"

Unii din România au spus că Eminescu este "cadavrul din debaraua naţională". Crescuţi prin cimitirul prăfuitelor sofisme, coborâţi prea rar între oameni din turnul de fildeş subvenţionat la stat, şi-au permis trândăvia de a-l vârî pe poet direct într-o debara dâmboviţeană. Ivan Siatchin vede lucrurile mult mai simplu. După părerea lui, Eminescu a fost un om care făcea versuri frumoase, brava lui, ceea ce alţii nu mai sunt în stare.

Iubeşte poeziile lui Eminescu, iubeşte ceea ce ţine de poet, nu cunoaşte mai nimic din clasicii ruşi ai poeziei. "Domnule, în 1983 recitam integral poezia <> pe nerăsuflate! Aveam 11 ani, eram elev. Ştiţi câte strofe are poezia asta? O mulţime de strofe are <> ! Acum sunt om de serviciu la liceul din Sulina, ori mi-s în decadenţă - cum ar crede unii, ori în ascensiune - cum mă consider eu".

Siatchin râde sănătos, cum numai lipovenii ştiu să o facă atunci când văd numai ei anumite lucruri. Cum stă aşa, răsturnat pe scaunul unei taverne de pe debarcaderul Sulinei, are într-adevăr ceva din eroii lui Goncearov, care mai obişnuiau să-şi pună la cale "ascensiunea socială" lângă bărdaca de rachiu. Lângă Siatchin, cârciumăreasa, o femeie uscată şi plină de energie, îl întărâtă: "Zi-i şi aia cu dl Eminescu!".

Siatchin mi-o zice şi pe aceea cu Eminescu. "Venea Eminescu pe tren de la Iaşi şi, pe vremea aceea, nu avea lumea unde să se pişe, mă-nţelegeţi, nu eczista toalete la vagon. Şi Eminescu era cu două cucoane, una mai în vârstă. El a aţipit şi, în timpul ăsta, cea mai tânără a făcut treaba mică într-un colţ. Când s-a trezit poetul, a văzut sticla pe jos, a simţit săracul ce-a fost şi i-a zis cucoanei: <> , hă-hă-hă!".

O poveste cu un ştecher

Vorbesc cu Ivan Siatchin despre politică. Lângă noi, chibiţează Grădinaru, care a fost în Poliţia de Frontieră şi care acum s-a retras la pensie. Siatchin lansează ideile, Grădinaru le completează, şi invers. Eu tac. "Ei zice de 17 ani că a scăzut şomajul", spune la un moment dat unul dintre cei doi, Siatchin sau Grădinaru.

"Care şomaj a scăzut? Că a plecat muierile în Spania, la cules de căpşuni? Aceasta-i scădere? Femeia stă aplecată, vai de pălăria ei pe câmpuri şi culege la poame, iar noi ăştia, în ţară, anunţăm că s-a făcut progrese cu locurile de muncă!". Ivan Siatchin se scotoceşte îndelung prin buzunare şi îmi arată ceva, cu un oftat mic, de uşurare. "Ce-i ăsta?". "Un ştecher", zic eu repede. "Un ştecher, da!

Ei, dacă te uiţi la ştecherul ăsta, eu cred că e din Turcia!", zice Siatchin, rotind curios un mic obiect plasticat. "E din Turcia!", descoperă el, cu un mic triumf, şi îi dă înainte: "Păi, aici trebuie explicaţie! Acest ştecher este din Turcia, da? De ce acest ştecher este din Turcia? Păi, acest ştecher trebuia făcut la români şi dat la export, nu? Vreţi să faceţi un reportaj? Nimic împotriva acestor reportaje. Dar vedeţi că lumea e revoltată de ce se întâmplă!", conchide el cu o serenitate de pustnic în deşert. Aşa este el, Ivan Siatchin din Sulina: tranşant.

"Aici mor trei babe pe zi!"

Ce-ar putea să spună Siatchin despre singurătatea insulei? Dacă vii iarna la Sulina, trebuie să te ajuţi cu provizii serioase: legătura cu "continentul" este ruptă, vasul pasager circulă la două zile, uneori şi mai rar. Până în primăvară, când ţi-e milă să calci în pădurea Letea pe covorul de lăcrămioare, oamenii din Sulina stau atârnaţi între cer şi pământ, cu fumul hornului deasupra.

Nici să te aventurezi mult nu poţi, de pildă în golful Musura, unde doar 10 metri despart republica prafului Sulina de Ucraina. "Acolo trag, uneori, gardiştii ucraineni cu pistoalele <> , în sticlele de vodcă", povestesc localnicii care se mai aventurează prin stuful Deltei. Lângă mine, lipoveanul Siatchin se mişcă stingherit pe scaun şi scrumează din ţigară, cu ochii îngustaţi.

"Iarna, la noi aici, în Sulina, dacă mergi, să mă scuzaţi, în curul gol între Farul vechi şi Palat (al Comisiei Europene - n.n.), nu întâlneşti doi oameni. Iar dacă-i întâlneşti, ăia n-au doi lei să-ţi dea, să te mai dezbraci o dată!" Siatchin trage o duşcă, tuşeşte puţin şi continuă: "Aci, la Sulina, mor trei babe pe zi. Azi îngroapă pe tanti Ana, mâine pe nea Jenică Sabău, care a lucrat în Grecia. Unde-o s-ajungem, Doamne?".

În urmă cu ceva vreme, au venit unii, nişte tineri cu camere de filmat în oraşul lui Siatchin, ziceau că-s din presă şi că fac o emisiune pentru toată ţara, despre Sulina. "Au intrat în emisie, în direct, chiar acolo, pe promenadă. Spuneau că Sulina trebuie să aibă o soartă mai bună, să aibă o dezvoltare. Mă rog, am fost emoţionat!", îşi aminteşte Ivan Siatchin.

"A doua zi au plecat şi - canci, Paris! - lucrurile au rămas la fel! Nu s-a schimbat nimic, nici măcar cinematograful nu l-au reparat. Costă mult să faci un cinema?", mă iscodeşte Ivan Siatchin cu cotul şi cu privirile. Ştie însă răspunsul şi nu aşteaptă vreo replică de la mine.

"Lumea are drepturi şi vrea să le ia înapoi. În istorie, s-a sacrificat unul pentru toţi şi şi-au câştigat drepturile. Aşa şi la noi! Trebuie sacrificiu!". "Dar dumneata te-ai sacrifica?", îl zgândăresc eu. Ivan Siatchin mă priveşte cu o licărire veselă în ochi şi îmi spune sec: "Da' nu se ştie asta?" Aşa este Siatchin: previzibil.