Ploi torenţiale şi descărcări electrice de luni până miercuri, în aproape toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânt şi ploi aproape în taoată ţara de luni până miercuri
Vânt şi ploi aproape în taoată ţara de luni până miercuri

Meteorologii au anunţat instabilitate atmosferică accentuată începând de luni, 22 august, de la ora 9.00, şi până miercuri, 24 august, ora 06.00, cu precădere în vest, nord-vest şi în zonele montane, însă, ulterior, ulterior vremea rea se va extinde şi în celelalte regiuni.

Potrivit unu comunicat al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în această perioadă vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.

      

Astfel de fenomene se vor semnala la început cu precădere în vest, nord-vest şi în zonele montane, apoi, local şi în celelalte regiuni. 

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite