PIN îşi va stabili candidaţii la europarlamentare prin examen scris
0Partidul Iniţiativa Naţională (PIN) îşi va stabili candidaţii la alegerile europarlamentare în funcţie de rezultatele pe care aceştia le vor obţine la un test scris, pe care îl vor susţine
Partidul Iniţiativa Naţională (PIN) îşi va stabili candidaţii la alegerile europarlamentare în funcţie de rezultatele pe care aceştia le vor obţine la un test scris, pe care îl vor susţine pînă la sfârşitul lunii iulie, a afirmat azi, într-o conferinţă de presă, liderul PIN, Cozmin Guşă.
La testare vor participa 126 de candidaţi, câte trei din fiecare judeţ, urmând ca, după testare, să rămână pe listă 35 de membri PIN, ordinea acestora pe listă pentru europarlamentare fiind stabilită în funcţie de punctajul obţinut la examen.
Cozmin Guşă a enumerat 11 condiţii în funcţie de care cei 126 de candidaţi vor fi selectaţi. Ei trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 30 si 40 de ani.
"PIN propune europarlamentari suficient de maturi pentru a avea experienţă profesionala, dar, în acelasi timp, îndeajuns de tineri pentru a nu putea avea legături consistente cu regimul comunist", a spus Guşă.
De asemenea, ei trebuie să aibă studii superioare, să cunoască cel puţin o limbă de circulaţie internaţională, să fie neimplicaţi politic până în prezent sau să se fi implicat pentru reformarea clasei politice.
Candidaţii trebuie să aibă experienţă profesională relevantă, să cunoască instituţiile Uniunii Europene şi problemele cu care România se confruntă în procesul de integrare, să nu fie implicaţi în scandalurile de corupţie, să nu fie afiliaţi la proiecte extreme sau xenofobe, să nu deţină averi ce nu pot fi justificate, precum şi să nu fi deţinut funcţii de conducere în Partidul Comunist sau în securitate, "fără suspiciuni legate de colaborarea cu Securitatea", a precizat Guşă.
Cea de 11-a condiţie, stabilită pentru candidaţii judeţelor din Transilvania, este posibilitatea de a conversa în limba maghiară.
Candidaţii care nu se vor califica între primii 35 vor face parte din echipa de coordonare a europarlamentarelor la nivel judeţean.
Din comisia de verificare a rezultatelor testelor vor face parte membri din conducerea PIN care nu vor participa la concurs, profesori universitari şi experţi în domeniul ştiinţelor politice.
Cosmin Guşă a menţionat că încă nu s-a hotărât dacă va participa la acest europarlamentare.























































